Bursa pare ca inca nu are forta sa sparga pragul de sus
Piata locala a inregistrat ieri o alta sedinta cu variatii reduse, in timp ce lichiditatea pietei a fost sustinuta in principal de tranzactiile din debutul sedintei cu titlurile Bancii Transilvania (TLV), cand au fost tranzactionate aproximativ 2,1% din totalul actiunilor bancii.
Piata locala a inregistrat ieri o alta sedinta cu variatii reduse, in timp ce lichiditatea pietei a fost sustinuta in principal de tranzactiile din debutul sedintei cu titlurile Bancii Transilvania (TLV), cand au fost tranzactionate aproximativ 2,1% din totalul actiunilor bancii. Cel mai mare avans din sedinta de ieri l-au inregistrat companiile energetice, indicele de profil BET-NG urcand cu 1,5% fata de referinta, in timp ce societatile financiare, grupate sub indicatorul BET-FI, au urcat cu 0,8% peste nivelul de miercuri.
“Cred ca o consolidare pe piata locala ar fi cel mai de dorit lucru in momentul de fata, pentru ca mai tarziu sa se contureze un nou trend de cresteri, insa o astfel de evolutie depinde in cea mai mare masura de evolutia pietelor externe. Suntem inca dependenti de extern si orice scadere sau crestere pe principalele piete straine produce efect si pe piata locala”, a declarat Mihai Chisu, broker in cadrul societatii de intermediere IFB Finwest.
Dintre companiile energetice, titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au inregistrat cel mai mare avans, de 4,2%, in timp ce actiunile Petrom (SNP) au avansat cu doar 0,4% fata de referinta, la pretul de 0,267 lei/titlu. Titlurile companiei de utilitati Transgaz (TGN) au consemnat o crestere mai moderata, de 1,7% fata de referinta.
“Doar SIF-urile cred ca au sansa sa depaseasca maximele atinse la inceputul lunii, pe fondul asteptarii eliminarii pragului de detinere, fara o sustinere din partea externului. Asta in conditiile in care peste 50% din tranzactiile zilnice pe piata locala se desfasoara pe SIF-uri”, a continuat Chisu.
La categoria societatilor financiare, titlurile SIF Transilvania (SIF3) au inregistrat cea mai mare apreciere, de 1,6%, urmate in top de cresterea SIF Muntenia (SIF4), de 1,5% si SIF Banat-Crisana (SIF1), de 1%. Cel mai mare rulaj la aceasta categorie l-au inregistrat titlurile SIF Oltenia (SIF5), de 2,5 mil. lei, pe un volum de tranzactionare de 2,2 milioane de titluri. De asemenea, printre cele mai tranzactionate actiuni s-au numarat si titlurile Bancii Transilvania, cu un volum de tranzactionare de 2,6 milioane de actiuni.
“Consolidarea din ultimele zile insa lasa impresia unei evolutii intr-o zona de rezistenta, peste care piata nu are forta sa iasa. Cred ca in momentul de fata cel mai bine pentru
Titlurile Biofarm (BIO) si Dafora (DAFR) au inregistrat printre cele mai mari scaderi din sedinta de ieri, de 2,9% si respectiv 2,3% fata de referinta. “Este un moment de impas, unde nu domina nicio tendinta, nici de cumparare, nici de vanzare”, a incheiat Chisu.
De urmarit astazi
- Evolutia titlurilor Banca Transilvania (TLV), care au facut ieri obiectul unei tranzactii de peste 9,3 mil. euro.
- Evolutia societatilor financiare (SIF-uri), care continua cresterea spre pragul suport de 23.000 de puncte.
- Evolutia actiunilor Rompetrol Rafinare (RRC), care au consemant ieri cel mai mare avans dintre companiile energetice.
- Reactia pietelor internationale, dupa ce bursa americana deschidea sedinta in scadere, pentru a doua zi consecutiv.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026