Bursa revine pe finalul sedintei pe plus, in urcare cu 2,5%
Bursa a reusit sa inchida sedinta de azi in crestere cu 2,5% pe indicele BET, al celor mai lichide 10 companii din piata, in timp ce indicele societatilor financiare, BET-FI a urcat cu 0,2%.
Bursa a reusit sa inchida sedinta de azi in crestere cu 2,5% pe indicele BET, al celor mai lichide 10 companii din piata, in timp ce indicele societatilor financiare, BET-FI a urcat cu 0,2%.
Piata a recuperat mult pe finalul sedintei, dupa ce pe parcursul zile, aceasta inregistra scaderi intra-day chiar si de 2% pe indicele SIF-urilor. Avansul pe finalul sedintei se datoreaza in cea mai mare parte cresterilor consemnate de pietele americane din deschidere, care au venit pe fondul unor raportate favorabile cu privire la starea economiei dupa primul trimestru. La o ora de la deschide, indicele american Dow Jones inregistra o crestere de 2%.
Pe piata locala, companiile din sectorul chimic, Azomures Targu Mures (AZO) si Amonil Slobozia (AMO) au inregistrat printre cele mai mari cresteri din sedinta de azi, foarte aproape de variata maxima admisa. Astfel cele doua cotatii au urcat la pretul de 0,182 lei/actiune si respectiv 0,0177 lei/actiune.
La categoria societatilor financiare, cel mai mare avans, de 3% il inregistrau titlurile SIF Transilvania (SIF3), in vreme ce actiunile SIF Muntenia (SIF4) inchideau pe minus, cu o depreciere de aproape 1%. Restul SIF-urilor inregistrau aprecieri in medie cu 1%.
In sectorul energetic, titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au dominat sedinta, consemnand cel mai mare avans dintre companiile de profil, respectiv 5,6%. Societatile de utilitati Transelectrica (TEL) si Transgaz (TGN) au urmat in topul cresterilor, inchizand ziua cu aprecieri de 5% si respectiv 4,2%. Companiia petroliera Petrom (SNP) a marcat cel mai mic avans din piata dintre companiile energetice, de 2%, titlurile companiei urcand la pretul de 0,153 lei/actiune.
Pe fondul aprecierilor din piata, indicele energetic BET-NG a urcat cu 3,7% peste referinta, atingand nivelul de 361 de puncte.
Actiunile societatilor bancare au fost printre putinele titluri din piata care au inchis pe minus, cele mai afectate fiind titlurile Bancii Transilvania (TLV), care au pierdut 3,4% fata de referinta. Actiunile BRD au coborat cu aproape 1% in vreme ce la categoria international actiunile bancii austriece Erste Bank (EBS) au urcat cu 1,5%.
Valoarea tranzactiilor s-a ridicat la 17,9 mil. lei (4,1 mil. euro), in timp ce volumul de tranzactionare din sedinta de azi a fost de 81,7 milioane de titluri.
Printre cele mai tranzactionate actiune s-au numarat titlurile Petrom, Amonil, Rompetrol Rafinare, Banca Transilvania si SIF Moldova (SIF2).
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zero” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026