Bursa, sincronizata cu pietele din jur. In scadere
Indicii Bursei de Valori Bucuresti au incheiat sedinta ieri cu noi scaderi, piata fiind insa mai stabila ca in ziua precedenta. Evolutii similare au avut loc ieri si pe principalele piete din Europa Centrala si de Est. Brokerii spun ca spre deosebire de anii anteriori, piata de actiuni de la Bucuresti evolueaza corelat cu celelalte piete din regiune
Indicii Bursei de Valori Bucuresti au incheiat sedinta ieri cu noi scaderi, piata fiind insa mai stabila ca in ziua precedenta. Evolutii similare au avut loc ieri si pe principalele piete din Europa Centrala si de Est.
Brokerii spun ca spre deosebire de anii anteriori, piata de actiuni de la Bucuresti evolueaza corelat cu celelalte piete din regiune. Indicele BET al principalelor actiuni cotate pe piata de la Bucuresti a coborat cu 0,7%. Tot ieri, piata din Cehia a pierdut 2%, cea din Ungaria a coborat cu 1,7%, iar cea din Polonia a pierdut 0,6%
“In ultimul timp incepe sa fie din ce in ce mai clar ca bursa romaneasca este corelata cu toate pietele din regiune. In ultimii ani de cele mai multe ori evolutiile erau contrare”, spune Adrian Ceuca, director de tranzactionare la SSIF Broker din Cluj.
Lichiditatea de pe piata s-a mentinut si ieri redusa, cu operatiuni in valoare de 133 de miliarde de lei (3,7 milioane de lei), din care aproximativ jumatate a fost reprezentata de tranzactiile cu actiunile SIF Banat-Crisana.
In urma scaderii din ultimele doua luni multe dintre actiuni au devenit subevaluate, spun brokerii, dar asta nu inseamna ca acestea vor aduce investitorilor profituri pe termen scurt.
“Asa cum piata a ajuns in februarie la niste maxime pe care nimeni nu se astepta sa le vada, tot la fel este posibil ca piata sa stea la niste minime pe care nimeni nu se mai astepta sa le mai atinga”, spune Ceuca
Printre cele mai mari scaderi de ieri s-a numarat cea a actiunilor SIF Muntenia care au pierdut aproape 7% dupa trecerea datei pana la care se puteau cumpara actiuni pentru a beneficia de dividende.
Tendinta generala de pe piata SIF-urilor a fost tot de scadere. Actiunile SIF Muntenia au scazut de altfel mai mult decat valoarea dividendului, iar doua dintre celelalte patru SIF-uri, Transilvania si Oltenia, au incheiat ziua pe scadere. SIF Muntenia va distribui un dividend brut de 500 lei/actiune (450 de lei in valoare neta), iar actiunile au pierdut la inchidere 600 de lei fata de ziua precedenta.
Printre cele mai lichide titluri de pe piata s-au numarat cele ale BRD, care au totalizat transferuri de 12 miliarde de lei, iar cotatia s-a depreciat cu 2,3%. Ultima tranzactie de pe piata s-a realizat la 42.700 lei/actiune.
Oficialii bancii declarasera cu o zi inainte ca rezultatele BRD pe primele trei luni, nepublicate inca, au marcat cresteri importante, peste cele prognozate initial de banca. BRD estima o crestere a profitului net pentru anul 2005 de 5-10%, in conditiile scaderii dobanzilor si ale intensificarii concurentei. Rezultatele bancii pe primul trimestru urmeaza sa fie publicate la inceputul saptamanii viitoare.
Dintre celelalte doua banci listate la Bursa doar Carpatica a inregistrat o crestere a pretului, urcand cu 2% pana la 5.250 lei/actiune. In acelasi timp Banca Transilvania a incheiat ziua la 7.800 lei/actiune, pret identic cu cel din ziua precedenta.
vlad.nicolaescu@zf.ro
Piata RASDAQ
Piata Rasdaq a inregistrat ieri un rulaj de aproape 12,4 miliarde de lei (343.000 de euro), cel mai tranzactionat emitent fiind societatea de asigurari Ardaf.
Valoarea totala a tranzactiilor derulate cu titlurile Ardaf s-a ridicat ieri la un nivel de peste 3,6 miliarde de lei (circa 100.000 de euro). Prin cele 30 de operatiuni desfasurate s-au transferat 2,23 milioane de actiuni reprezentand 0,9% din capitalul social al companiei. Cursul mediu a crescut cu 17,5%, in conditiile unui pret de inchidere de 1.660 lei/actiune. Inca de la inceputul sedintei cumparatorii au exercitat o presiune asupra cursului actiunilor, cotatia urcand pana la un maxim de 1.675 lei/actiune. Pretul de referinta a fost stabilit la 1.574 lei/actiune, titlurile Ardaf inregistrand o crestere importanta chiar in conditiile in care rezultatele financiare pe primul trimestru au fost mai putin bune. Conform ultimei raportari catre Rasdaq, actionar majoritar al companiei este omul de afaceri Ovidiu Tender din Timisoara cu o participatie de 70,2% din actiuni. Compania Clairmont Holding mai detine un pachet de 12,63% din capitalul social al asiguratorului.
La prima categorie, cea mai tranzactionata companie a fost Rompetrol (Vega), valoarea tranzactiilor cu titlurile acestei societatii ridicandu-se la peste 1,2 miliarde de lei (32.700 de euro). Dupa deprecierea de acum doua zile, titlurile Vega au inregistrat o noua scadere importanta a cotatiei, de 6,85%, dupa ce in primele doua zile ale saptamani actiunile crescusera considerabil. Ultima tranzactie cu actiunile Rompetrol (Vega) s-a derulat la pretul de 680 lei/actiune, dupa atingerea unui minim de 630 lei/actiune.
In conditiile unei lichiditati extrem de reduse, ultima tranzactie cu actiunile producatorului de uleiuri vegetale Argus Constanta s-a derulat la pretul de 34.700 lei/actiune, maximul zilei, mai mic insa cu 4,3% fata de sedinta anterioara. Tranzactiile cu actiunile Argus au variat intr-un interval restrans de 34.500 – 34.700 lei/actiune.
O lichiditate scazuta au inregistrat si titlurile Asirom, societatea de asigurari realizand insa cel mai mare rulaj de la a doua categorie. Tranzactiile cu actiunile Asirom au insumat ieri doar 343 de milioane de lei (9.500 de euro), insa cotatia s-a apreciat considerabil, cu 9,52% fata de sedinta anterioara. Ultima tranzactie s-a derulat la maximul sedintei, de 4.600 lei/actiune, dupa ce titlurile Asirom atinsesera un minim de 4.150 lei/actiune.
Vlad.nicolaescu@zf.ro ; dan.zavoianu@zf.ro
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026