Bursele asiatice, la minimul săptămânii
Bursele asiatice au încheiat ședința de joi în scădere, indicele regional coborând la cel mai scăzut nivel din ultima săptămână, pe fondul temerilor privind un eventual eșec al discuțiilor despre fondurile alocate pentru ieșirea Europei din criza datoriilor.
Bursele asiatice au încheiat ședința de joi în scădere, indicele regional coborând la cel mai scăzut nivel din ultima săptămână, pe fondul temerilor privind un eventual eșec al discuțiilor despre fondurile alocate pentru ieșirea Europei din criza datoriilor.
Sharp, producător de ecrane cu cristale lichide care își obține jumătate din venituri din exporturi, a coborât cu 2,5% la Tokio. Esprit Holdings, producător de vestimentație care își obține mai mult de jumătate din venituri din vânzările realizate în Europa, a căzut cu 9%. BHP Billiton, cea mai mare companie minieră din lume, a coborât cu 2,5%.
Indicele regional MSCI Asia Pacific a înregistrat o scădere de 1,8% la 115,29 puncte, cel mai scăzut nivel de la 10 octombrie până în prezent.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026