Bursele europene au deschis în creștere
Acțiunile europene au deschis în creștere ședința de luni, susținute de cotațiile bancare și de cele defensive, înaintea unei reuniuni a miniștrilor de Finanțe din statele zonei euro, unde aceștia vor discuta ce termeni sunt dispuși să accepte pentru o reducere a datoriei Greciei.
Acțiunile europene au deschis în creștere ședința de luni, susținute de cotațiile bancare și de cele defensive, înaintea unei reuniuni a miniștrilor de Finanțe din statele zonei euro, unde aceștia vor discuta ce termeni sunt dispuși să accepte pentru o reducere a datoriei Greciei.
Indicele STOXX Europe 600 Banks a deschis în creștere cu 1,1%, investitorii sperând că rezultatele întâlnirii miniștrilor de Finanțe vor ajuta Grecia să evite un faliment dezordonat, transmite Reuters.
“Orice acord ar anula riscul ca Grecia să iasă din zona euro”, a declarat Veronika Pechlaner, manager la fondul de investiții Ashburton European.
La 8:22 GMT, indicele FTSEurofirst 300 se afla în urcare cu 0,2%.
Pe principalele burse din Europa, indicele britanic FTSE 100 a deschis indecis, iar CAC 40 francez a urcat cu 0,1%. În Germania, indicele DAX a deschis ședința în scădere cu 0,27%, dar s-a redresat rapid.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026