Bursele europene au deschis joi în stagnare
Bursele europene au deschis joi în stagnare, în așteptarea emisiunii de obligațiuni a Spaniei, primul test din acest an care va indica încrederea din piețe și cererea pentru datoriile statelor din sudul zonei euro, transmite Reuters.
Bursele europene au deschis joi în stagnare, în așteptarea emisiunii de obligațiuni a Spaniei, primul test din acest an care va indica încrederea din piețe și cererea pentru datoriile statelor din sudul zonei euro, transmite Reuters.
Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acțiuni europene a urcat cu 0,01% în debutul ședinței de tranzacționare.
Acțiunile retailerului britanic Tesco s-au prăbușit cu 9,6% în deschidere, după ce compania a estimat o creștere “minimală” a profitului în acest an.
Moneda euro a menținut câștigul modest de 0,1% înregistrat peste noapte în Asia și este cotată la 1,2714 dolari, după ce a atins miercuri un nou minim al ultimelor 16 luni, la 1,2661 dolari.
Lira sterlină a căzut la minimul ultimelor trei luni față de dolar, de 1,5288 dolari pe liră, trasă în jos de tranzacții speculative.
Spania va încerca joi să atragă 5 miliarde euro prin vânzarea de obligațiuni, inclusiv printr-o operațiune cu maturitatea la trei ani.
Italia, care are scadențe de 50 miliarde euro doar în primul trimestru al acestui an, va încerca să plaseze joi pe piață titluri de stat de 12 miliarde euro și a programat pentru vineri emisiuni de obligațiuni cu o țintă de finanțare de 4,75 miliarde euro.
Banca Centrală Europeană (BCE) are joi prima ședință de politică monetară din acest an, analiștii anticipând că instituția va menține dobânda cheie la minimul istoric de 1% și va transmite guvernelor din zona euro mesaje de rezolvare a crizei.
Unii investitori speră însă că, presată de stiuația dificilă din regiune, BCE va reduce dobânda de politică monetară spre un nou minim record.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026