Bursele europene au deschis miercuri indecis
Bursele europene au deschis miercuri indecis, în apropiere de maximul ultimelor două luni, sprijinite în continuare de speranțele generate de măsurile anticriză convenite la summit-ul UE de săptămâna trecută, transmite Bloomberg.
Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acțiuni europene a scăzut cu 0,1% în deschiderea ședinței bursiere, după ce a urcat cu 5,2% în cele trei sesiuni anterioare.
Stoxx 600 este în cea de-a cincea săptămână consecutiv de apreicere, cel mai îndelugnat trend ascendent din ianuarie, când piețele erau susținute de operațiunea de finnațare pe trei ani LTRO prin care Banca Centrală Europeană a injectat lichidități de 1.000 miliarde euro în două runde, în decembrie și februarie.
Creșterile din ultimele zile se datorează măsurilor convenite joi și vineri de liderii europeni reuniți la Bruxelles, care au ajustat proiectele anticriză ale zonei euro, eliminând unele prevederi care nemulțumeau investitorii.
Sfârșitul săptămânii va fi caracterizat de un rulaj redus, piețele americane fiind închise de Ziua Independenței și în absența unor date importante privind indicatorii economici.
Banca Centrală Europeană și Banca Angliei vor anunța joi deciziile de politică monetară. Majoritatea economiștilor anticipează că BCE va coborî dobânda cheie la 0,75% pentru a stimula economia zonei euro, aflată în pragul recesiunii.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026