Versiunea completă
Business Internaţional

Bursele europene au deschis vineri în urcare

Bursele europene au deschis vineri în urcare, continuând avansul puternic declanșat joi de adoptarea planului anticriză de către Banca Centrală Europeană (BCE), în așteptarea datelor privind piața muncii din Statele Unite, transmite Bloomberg.

Vlad Popescu - Mediafax · 7 septembrie 2012 · 1 min de citit

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acțiuni europene a urcat cu 0,3% în debutul ședinței de tranzacționare și este în creștere cu 2,3% pe ansamblul acestei săptămâni.

Joi, indicatorul de referință al burselor europene a avansat cu 2,2%, după ce președintele BCE, Mario Draghi, a anunțat că instituția a adoptat un program de achiziții nelimitate de obligațiuni guvernamentale din piață, pentru a reduce costurile de finanțare ale statelor aflate în dificultate.

Bursele din Asia, măsurate de indicele MSCI Asia Pacific, au avansat vineri cu 2,1%, iar tranzacțiile futures pe bursa de la New York indică un câștig modest, de 0,1%, în așteptarea datelor privind piața muncii din SUA.

Departamentul Muncii de la Washington va prezenta vineri datele privind numărul angajaților și rata șomajului din SUA, economiștii anticipând stagnarea șomajului la 8,3%. Șomajul din SUA se menține de trei ani și jumătate peste pragul de 8%.

Citește și