Bursele europene au închis în scădere
Bursele europene au închis marți în scădere, după evoluții indecise pe parcursul unei ședințe marcate de vânzări de acțiuni efectuate de mai multe companii, inclusiv de grupul austriac Erste, transmite Bloomberg.
Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acțiuni europene a coborât cu 0,3%, după ce a oscilat de la un maxim de plus 0,4% față de referință la un minim de -0,7%.
Acțiunile Erste Group, proprietarul BCR, au închis în coborâre cu 2,8% la Viena, la 17,18 euro pe unitate, după ce Fundația Erste, cel mai mare acționar al băncii austriece, a vândut 14 milioane de acțiuni.
Prețul obținut de Fundație a fost de 16,8 euro pe acțiune, pentru un total de 235 milioane euro, potrivit Bloomberg. Fundația și-a redus astfel participația la Erste la 20,2%.
Titlurile grupului francez Alstom au închis în scădere cu 4,9%, după ce compania a vândut acțiuni la un preț cu 5,6% mai redus față de cotațiile bursiere de luni pentu a finanța o achiziție în Rusia.
Principalii indici de pe bursele vest-europene au închis în scădere. La Paris, CAC-40 a pierdut 0,6%, în timp ce FTSE 100 – Londra a scăzut cu 0,2%, iar DAX – Frankfurt a coborât cu 0,3%.
Bursa de la New York a deschis marți în urcare însă a pierdut rapid avansul și evoluează în sens negativ, după ce premierul Mariano Rajoy a reiterat că guvernul spaniol nu intențioează să solicite ajutor extern în viitorul apropiat.
Indicele Standard & Poor’s 500 este în scădere cu 0,2%, după ce a urcat cu până la 0,5% în deschiderea ședinței de tranzacționare. Indicele Dow Jones Industrial Average afișează un declin de 0,5%.
Întrebat marți după-amiază, la Madrid, în timpul unei conferințe de presă, dacă un acord de ajutor extern este iminent pentu Spania, Rajoy a răspuns negativ.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026