Bursele europene au închis în scădere
Acțiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacțiile de marți în scădere pentru a patra ședință consecutiv, trase în jos de bănci, după ce randamentele record ale obligațiunilor spaniole au arătat că investitorii nu sunt convinși că zona euro este pe cale să rezolve criza.
Acțiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacțiile de marți în scădere pentru a patra ședință consecutiv, trase în jos de bănci, după ce randamentele record ale obligațiunilor spaniole au arătat că investitorii nu sunt convinși că zona euro este pe cale să rezolve criza.
Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a coborât cu 0,4%, transmite Reuters.
Trezoreria spaniolă a plătit cel mai ridicat randament din ultimii 14 ani pentru o emisiune de titluri în valoare de 3 miliarde de euro pe termen de trei luni, care s-a dublat la peste 5% față de licitațiile precedente, ceea ce a dus la creșterea randamentelor obligațiunilor spaniole, italiene și franceze pe piața secundară.
Indicele băncilor europene, care dețin cea mai mare parte a acestor obligațiuni suverane, a scăzut cu 3%.
Pe alte piețe europene, indicele londonez FTSE 100 a pierdut 0,3%, DAX al bursei din Frankfurt 1,2% și CAC 40 al bursei din Paris 0,8%. Principalul indice al bursei din Madrid a scăzut cu 1,45%.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026