Versiunea completă
Business Internaţional

Bursele europene au închis în scădere

Acțiunile marilor companii europene au încheiat tranzacțiile de miercuri în scădere din cauza datelor sub așteptări referitoare la industria din zona euro și piața americană a muncii, care au provocat noi temeri privind creșterea economiei mondiale, transmite Reuters.

Mediafax · 2 mai 2012 · 1 min de citit

Acțiunile marilor companii europene au încheiat tranzacțiile de miercuri în scădere din cauza datelor sub așteptări referitoare la industria din zona euro și piața americană a muncii, care au provocat noi temeri privind creșterea economiei mondiale, transmite Reuters.

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a coborât cu 0,5%.

Titlurile băncilor din zona euro au avut o evoluție negativă, astfel încât indicele de profil a pierdut 2,8%.

Rata șomajului din zona euro a urcat în luna martie la 10,9%, de la 10,8% în februarie, indicând deteriorarea tot mai severă a perspectivelor economice ale regiunii, iar indicatorul a stagnat la nivelul UE la 10,2%, potrivit Eurostat.

În plus, comenzile industriale din zona euro au scăzut în aprilie, cel mai mult în Italia și Spania, existând semne de extindere a acestei tendințe și în Franța și Germania.

Datele sugerează că eforturile guvernelor de reducere a deficitelor bugetare vor fi mai dificile.

Piața a fost influențată și de datele negative din SUA, referitoare la activitatea fabricilor și piața muncii.

Pe alte piețe europene, indicele FTSE 100 a scăzut cu 0,93%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,75%, iar CAC 40 al bursei din Paris a urcat cu 0,42%.

La Madrid, indicele IBEX 35 a scăzut cu 2,55%.

Citește și