Versiunea completă
Business Internaţional

Bursele europene au închis în scădere

Acțiunile marilor companii europene au încheiat tranzacțiile de luni în scădere, pentru a treia ședință consecutiv, în condițiile în care investitorul George Soros a avertizat că incapacitatea liderilor de a anunța măsuri majore la summitul din această săptămână ar putea duce la desființarea euro.

Anca Dumitrescu - Mediafax · 25 iunie 2012 · 1 min de citit

Indicele Stoxx Europa 600 a coborât cu 1,5%, pierderea din ultimele trei zile fiind de 2,7%.

Titlurile bancare au avut o evoluție negativă, condusă de acțiunile UniCredit și BNP Paribas, care au scăzut cu cel puțin 5%.

Acțiunile Nokia au pierdut 11%, în urma anunțului Microsoft că noul sistem de operare Windows Phone 8 nu va putea fi instalat pe telefoanele actuale ale producătorului finlandez, dar și a speculațiilor că rezultatele trimestriale ale Samsung Electronics ar putea fi sub estimările analiștilor.

Pe alte piețe europene, indicele londonez FTSE 100 a scăzut cu 1,14%, DAX al bursei din Frankfurt cu 2,09% și CAC 40 al bursei din Paris cu 2,24%. Indicele IBEX 35 al bursei din Madrid a pierdut 3,67%.

Citește și