Bursele europene au pierdut un sfert din valoare
Multe dintre pietele bursiere majore au intrat deja intr-o perioada caracterizata de turbulente majore. Germania si Franta se numara printre cele mai afectate piete, in timp ce bursele din economiile emergente, precum China si India, par sa-si fi incheiat avantul spectaculos inregistrat in ultimii ani, scrie Bloomberg
Multe dintre pietele bursiere majore au intrat deja intr-o perioada caracterizata de turbulente majore. Germania si Franta se numara printre cele mai afectate piete, in timp ce bursele din economiile emergente, precum China si India, par sa-si fi incheiat avantul spectaculos inregistrat in ultimii ani, scrie Bloomberg.
Inflatia ridicata, explozia pretului energiei si turbulentele de pe piata de creditare devin din ce in ce mai mult probleme globale. Iar rezolvarea acestor probleme si readucerea optimismului pe pietele de capital pare sa fie cea mai mare provocare pe care o au de intampinat bancile centrale din intreaga lume.
“Turbulentele recente de pe piata de capital sunt semnalul ca investitorii se tem ca masurile adoptate de bancherii centrali in lupta impotriva inflatiei vor fi mult mai dure decat era de asteptat”, a declarat Erik Nielsen, economistul-sef pentru Europa al bancii americane Goldman Sachs.
In interiorul celei mai mari economii europene, Germania, indicele bursier DAX s-a prabusit cu 20% de la inceputul anului incoace, in timp ce indicele francez CAC 40 se afla cu 22% sub nivelul inregistrat in ianuarie. EuroStoxx 50, un indice de referinta pentru zona euro, a pierdut aproape 24%, iar indicele britanic FTSE 100 a coborat cu 15%.
Indicii de pe pietele emergente au inregistrat insa performante mult mai proaste. Indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a scazut cu 21%, in timp ce indicele Shanghai Composite a pierdut aprope jumatate din valoare de la inceputul anului incoace. Bombay 500 de pe piata indiana a coborat cu 38% in ultimele sase luni.
Declinul inregistrat de majoritatea pietelor de capital sugereaza o amplificare a temerilor inflationiste, temeri existente inclusiv in interiorul bancilor centrale, care se pregatesc pentru un nou val de majorare a dobanzilor. In timp ce o asemenea miscare ar putea reduce presiunile inflationiste, majorarea dobanzii de politica monetara ar avea capacitatea de a afecta serios cresterea economica mondiala.
La sfarsitul saptamanii trecute, oficialii bancilor centrale au organizat o reuniune pentru a discuta cea mai buna abordare care sa permita reducerea presiunilor inflationiste, fara a afecta insa cresterea economica.
Peste cateva zile insa, Banca Centrala Europeana ar putea lua insa intreaga problema in propriile sale maini, hotarand majorarea dobanzii de referinta la 4,25%. Si asta in conditiile in care inflatia din zona euro a ajuns la 4% in iunie.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026