Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Bursele europene închid în creștere

Acțiunile europene au închis luni în creștere, la cel mai ridicat nivel începând cu aprilie, ca urmare a optimismului că Banca Centrală Europeană (BCE) va hotărî săptămâna aceasta să intervină în sprijinul statelor care se finanțează cu dificultate de pe piețele financiare, potrivit MarketWatch.

Marius Oncu - Mediafax · 30 iulie 2012 · 1 min de citit

Air France-KLM a urcat cu 19%, după ce operatorul aerian a anunțat o pierdere mai redusă pentru trimestrul al doilea.

Indicele Stoxx Europe 600 a crescut cu 1,6%, urmând unui avans de 0,6% săptămâna trecută.

“Piețele financiare așteaptă acțiuni coordonate, iar declarațiile din ultima perioadă indică așa ceva. Există posibilitatea unui anunț de la BCE joi”, a declarat Richard Perry, analist la Central Markets.

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, s-a angajat, săptămâna trecută, să facă tot ce este necesar, în limitele mandatului instituției, pentru a salva euro. Angajamentul a fost reitarat ulterior de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și președintele Franței, Fancois Hollande.

Pe marile burse europene, indicele francez CAC 40 a urcat cu 1,24%, FTSE 100 britanic cu 1,18%, iar DAX german cu 1,27%.

Citește și