Versiunea completă
Eveniment

Bursele europene si asiatice, in picaj

Bursele europene si asiatice au intrat ieri in declin pe fondul cresterii ingrijorarilor potrivit carora gripa porcina va afecta consumul la nivel global provocand o incetinire si mai accentuata a activitatii economice

Ciprian Botea · 27 aprilie 2009 · 2 min de citit

Bursele europene si asiatice au intrat ieri in declin pe fondul cresterii ingrijorarilor potrivit carora gripa porcina va afecta consumul la nivel global provocand o incetinire si mai accentuata a activitatii economice, scrie presa internationala.
Indicele european Dow Jones Stoxx 600 a pierdut 1,1% din valoare, in timp ce principalii indici nationali din Europa Occidentala inregistrau, la jumatatea sedintei de tranzactionare, scaderi cuprinse intre 0,8 si 1,3%.
Temerile privind efectele izbucnirii gripei porcine au provocat cele mai mari pierderi in randul actiunilor companiilor aeriene si de turism si au indreptat investitorii catre cumpararea de titluri apartinand companiilor farmaceutice si producatorilor de manusi chirurgicale.
Dolarul american a ajuns ieri pana la un minim record in fata yenului, iar peso-ul mexican a pierdut 3% din valoare in sedinta electronica dinaintea deschiderii de luni a pietei valutare.
„Gripa porcina pune o presiune uriasa asupra transportatorilor aerieni pe fondul reducerii numarului pasagerilor” care calatoresc spre zonele afectate, a precizat Ben Potter, analist in cadrul IG Markets, adaugand ca exista posibilitatea ca guvernele sa solicite o reducere a zborurilor catre aceste zone.
Companiile farmaceutice, printre care GlaxoSmithKline, AstraZeneca, Shire si Smith&Nephew, au urcat puternic pe bursa. Orientarea investitorilor catre producatorii de medicamente survine in conditiile in care companiile de profil au anuntat ca pot furniza milioane de doze de medicamente si ca sunt pregatite sa lucreze la dezvoltarea unui nou vaccin impotriva virusului gripei porcine.
Izbucnirea crizei porcine ar putea avea, de asemenea, un impact puternic asupra cererii de alimente, spun analistii.
China, Thailanda si Insulele Filipine au blocat deja importurile de produse din cane de porc provenite din Statele Unite si Mexic.

Petrolul, minus 2%
Pretul petrolului a scazut in cursul sedintei de tranzactionare de ieri cu peste 2%, la 50,33 dolari pe baril, dupa ce apetitul investitorilor pentru risc a fost afectat de teama ca o pandemie de gripa ar putea reprezenta un obstacol in calea revenirii economiei. „Gripa porcina din Mexic a determinat investitorii sa fie mai precauti”, a declarat Ben Westmore, analist la National Australia Bank.
 

Citește și