Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Bursele mature sunt la o aruncătură de băț de maxime. BVB este codașă la recuperare

Bursa de la București a rămas anul acesta mult în urma piețelor dez­vol­tate, dar și a altor burse regionale, care sunt gata să-și reia trendul de creștere început în debutul anului 2009 după ce au ajuns recent în preajma maximelor atinse în luna aprilie a acestui an.

Adrian Cojocar · 19 octombrie 2010 · 5 min de citit

Bursa de la București a rămas anul acesta mult în urma piețelor dez­vol­tate, dar și a altor burse regionale, care sunt gata să-și reia trendul de creștere început în debutul anului 2009 după ce au ajuns recent în preajma maximelor atinse în luna aprilie a acestui an.

Astfel, burse precum cele ale Germaniei, Poloniei sau Turciei au ajuns recent la niveluri record pentru ultimii doi ani în timp ce principalul indice al Bursei, BET-C, se află încă cu 15,4% sub nivelul maxim din luna aprilie a anului curent.
Scăderi similare cu cele con­sem­nate de Bursă au înregistrat doar piețele din Bulgaria și Cehia, care au de recuperat 14,8% și respectiv 12,7% față de maximele atinse în urmă cu șase luni.

În aprilie, majoritatea burselor internaționale au intrat pe un trend descendent după ce problemele din Grecia au cuprins întreaga Europă, iar multe state au adoptat programe de austeritate bugetară pentru a-și re­duce deficitele, alimentând temerile privind un impact negativ asupra re­luării creșterii economice în regiune.
Dacă la nivel internațional cei mai mulți investitori au uitat de probleme, indicii burselor revenind în preajma maximelor, pe plan intern Bursa resimte din plin instabilitatea fiscală și politică, spun brokerii.
“Indicatorii economici nu au fost nici răi, nici buni, ci amestecați. Stimulii vor fi acordați în continuare de multe guverne și lumea este li­niștită. La noi este mult mai puțin liniștitor deși nu am suferit șocurile pe care le-au avut alții. Este o lipsă de profesionalism din partea guvernului, care nu ține în frâu reforma siste­mului bugetar. Se anunță modificări fiscale de la o zi la alta. Există foarte multă instabilitate și investitorii nu știu ce se va întâmpla și pe ce să se bazeze”, spune Adrian Mănăilă, direc­torul general al firmei de bro­keraj EldaInvest din Galați.
Analiștii spun că bursa ro­mâ­neasă pierde bătălia pentru banii fondurilor cu alte piețe din regiune din cauza perspectivelor economice mai slabe și a lichidității mici.
“România nu se decuplează de statele din regiune, este judecată integrat. Problema este că oamenii com­pară perspectivele economice, la noi există instabilitate legislativă și riscul privind impozitarea supli­men­tară, iar banii se îndreaptă către alte piețe din regiune. Pe termen lung decalajul față de piețele mature se va recupera însă contează dacă în două luni sau peste 10 ani. Dacă comparăm volatilitatea bursei din România și profitul probabil că este o afacere mai bună decât alte piețe”, spune Florin Ilie, directorul departamentului piețe de capital din cadrul ING Bank.

Alegerile din SUA au dus bursele americane din nou la maxime
Dow Jones Industrial Average (DJIA), indicele celor mai importante 30 de companii listate pe bursele americane, a închis luni la 11.144 de puncte, apropiindu-se la mai puțin de 1% de maximul din aprilie. Indicele american a câștigat peste 11% de la începutul lunii septembrie.
“În SUA lumea mizează pe pier­derea majorității de către democrați și speră să vină republicanii care sunt cunoscuți că susțin mai mult mediul economic și financiar decât structurile sociale. Republicanii ar putea fi mai îngăduitori cu băncile de investiții pe care Obama vrea să le reglementeze mai strict. Eforturile băncilor centrale de a goni investitorii de pe monedă spre active dau rezultate. Dobânzile mici au încurajat lumea să-și golească conturile din depozitele bancare și acest lucru cred că ar trebui să se întâmple și la noi pentru că dobânzile nu sunt real pozitive”, consideră Mănăilă.
Bursa britanică se află cu 2,7% sub maximele anuale, cea franceză mai are de recuperat doar 5,5%, în timp ce piața din China a urcat sem­nificativ în ultimele luni și se situează în prezent cu 0,9% sub nivelul maxim din aprilie.

“Percepția de risc a investitorilor a mai scăzut de la problemele din Grecia plus că lumea uită. A fost pus în aplicare la nivelul statelor europene un mecanism de urgență care deși nu a fost folosit, există. Grecia încă nu a intrat în default și nicio țară nu a ajuns în situația Greciei. S-au luat niște măsuri și nu s-au petrecut scenariile negativiste care se preconizau. Cel mai rău pentru oameni nu este răul, ci necunoscutul”, explică Florin Ilie.
Bursa celei mai importante economii din Europa, cea a Germaniei este printre puținele la nivel internațional care au reușit să depășească maximele anuale, si­tuându-se cu 3,2% peste cele din aprilie.
“Nu cred că revenirea va fi una imediată, dar investitorii încep să vadă luminița de la capătul tunelului și cred că de data aceasta va fi de lungă durată”, spune Mănăilă.

Cele mai performante și dinamice burse din regiune sunt de stat
Bursa din Turcia și cea din Po­lonia, care sunt deținute și sprijinite de stat, înregistrează cea mai bună evoluție din regiune, cu o creștere de aproape 19% și respectiv 4,2% de la căderea burselor interna­ționale din urmă cu șase luni.
Piața din Varșovia este liderul din Europa în ceea ce privește ofertele publice inițiale.
De cealaltă parte, bursa din Turcia a atins în prezent valori care le depășesc cu mult și pe cele din 2007 sau 2008, față de care majoritatea piețelor înregistrează încă decalaje semnificative.

Față de minimele atinse la finele anului 2008, indicele turcesc ISE 100 a adus un randament de circa 218% și de la începutul anului s-a apreciat cu 33,4%.
“În Turcia, președintele bursei are rang de ministru și este pus de guvern. Din această cauză este foarte ascultat de autoritățile de acolo cărora le expune toate ideile pentru a dezvolta piața. Plus că ei nu sunt în Uniunea Europeană și au mai multă flexibilitate, nu trebuie să respecte regulile comunitare. Bursa din Turcia făcea anul trecut tranzacții de 10 miliarde de dolari pe zi pe segmentul instrumentelor cu venit fix”, spune Adrian Mănăilă.

Citește și