C&A merge în Family Center Râmnicu Vâlcea
Retailerul de îmbrăcăminte C&A, unul dintre cei mai mari jucători din Europa, va deschide în primăvara anului viitor, un magazin în centrul comercial Family Center din Râmnicu Vâlcea.
Retailerul de îmbrăcăminte C&A, unul dintre cei mai mari jucători din Europa, va deschide în primăvara anului viitor, un magazin în centrul comercial Family Center din Râmnicu Vâlcea.
Unitatea va avea 800 de metri pătrați și și va fi amplasată pe un singur nivel. C&A mai deține magazine în centrele Family Center din țară, la Botoșani. Magazinul acesta a fost deschis în 2011. Tot în același an au mai fost deschise unități în București (Iris Titan), Constanța (Maritimo), Craiova (Electoputere), Focșani (Promenada Mall), Sibiu (Promenada Mall), Suceava (Iulius Mall), Pitești (Euromall), Ploiești (Kaufland) și Timișoara (Iulius Mall).
Retailerul olandez, care în primii doi ani de prezență pe piață a deschis trei, respectiv patru magazine pe an, își accelerează astfel ritmul de extindere și ascute lupta pe segmentul de modă, în același ani în care suedezii de la H&M au intrat pe piață.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026