Versiunea completă
Companii

C&A merge în mallul lui Iulian Dascălu din Timișoara

Retailerul de îmbrăcăminte C&A, unul dintre cei mai mari jucători din Europa, va deschide joi la Timișoara, în centrul comercial Iulius Mall cel de-al 13-lea magazin al companiei pe piața locală.

Cristina Roșca · 10 octombrie 2011 · 1 min de citit

Retailerul de îmbrăcăminte C&A, unul dintre cei mai mari jucători din Europa, va deschide joi la Timișoara, în centrul comercial Iulius Mall cel de-al 13-lea magazin al companiei pe piața locală. Unitatea, ce va fi amplasată pe două niveluri, va avea 2.000 de metri pătrați și este a doua dintr-o serie de trei ce se vor deschide în centrele comerciale din cadrul Iulius Group. Anterior s-a deschis un magazin C&A în Iulius Mall Suceava, iar în viitorul apropiat urmează să se deschidă un altul în ansamblul Palas din Iași.

Retailerul olandez, care în primii doi ani de prezență pe piață a deschis trei, respectiv patru magazine pe an, își accelerează astfel ritmul de extindere și ascute lupta pe segmentul de modă, în același ani în care suedezii de la H&M au intrat pe piață.

Astfel, potrivit informațiilor furnizate anterior de reprezentanții C&A, până la finalul anului urmează a fi deschise alte cinci magazine. Potrivit planurilor anunțate anterior de reprezentanții C&A, până la sfârșitul anului ar mai putea fi deschise alte cinci magazine, în locații precum Iris Titan, Electroputere Craiova sau Maritimo Constanța.

Citește și