Ca in secolul nouasprezece...

Autorul n-a asimilat nimic din ce s-a scris in secolul douazeci. Pana si cuvantul “amor”, cazut de aproape o suta de ani in desuetudine, este folosit de el cu dezinvoltura.
Gheorghita Taralunga, autorul volumului Confesiuni indurerate. 1001 catrene (Braila, Ed. Edmunt, 2007), scrie versuri ca in secolul nouasprezece. Daca nu am sti anul in care a aparut cartea, am putea crede ca apartine unui contemporan al lui Eminescu. Si ne-am grabi, poate, sa scriem un studiu despre “descoperirea” noastra, facandu-ne de ras, ca regretatul George Munteanu, care, acum aproape patruzeci de ani, a crezut ca un pliant fantezist, distribuit spectatorilor la O noapte furtunoasa, este Vocea patriotului nationale din timpul lui Caragiale.
Cine a scris urmatoarele versuri, Samson Bodnarescu sau Veronica Micle?
“Cu cat sunt mai departe, fiindu-mi dor de tine,/ Iubirea mi se-mparte in lacrimi si suspine:/ Implor in noapte stele si doruri – jur! – supreme,/ Ca-n visurile mele aproape sa te cheme…”
Le-a scris Gheorghita Taralunga, un autor din vremea noastra, care n-a asimilat nimic din poezia romaneasca scrisa in secolul douazeci. Pana si cuvantul “amor”, cazut de aproape o suta de ani in desuetudine, este utilizat de el cu dezinvoltura:
“A cazut o lacrima cand ti-am trimis un gand/ Si-un vis, ca dintr-o alta lume, m-a amagit c-un dor;/ O tainica chemare ma-ndeamna suspinand,/ Ma va-nsela – a cata oara – cu soapte de amor.”
Acest limbaj apartinand altei ere poetice suna straniu atunci cand autorul il foloseste pentru a incrimina Securitatea:
“Azi, nu ne mai pandeste nimeni in taina pe la usi;/ S-a dus Securitatea si nu mai sunt in tara rusi:/ dar inca pastram teama si-n cugete avem dureri,/ Ca oarba mostenire din sila anilor mizeri.”
Securitatea ne pandea… in taina! Poetica Securitate! Nu ne mai ramane decat sa ne-o imaginam poleita, noaptea, de lumina Lunii…
In aceiasi termeni este evocat comunismul insusi:
“A fost in lumea asta comunismul cea mai cumplita era:/ A facut din moartea noastra bucurie, iar din viata o himera:/ Si cate idealuri n-a ucis, harazindu-ne infern,/ Pan-a pierit in propriul lui abis condus de blestemul etern!”
In sfarsit sunt induiosatoare si amuzante versurile moralizatoare referitoare la moravurile societatii romanesti de azi. Poetul ne sfatuieste, cu candoare, sa nu-i invidiem pe cei bogati:
“Sa nu-ti faci niciodata ganduri sumbre/ Ca nu ai bogatii ca altii-anume:/ Fii sigur ca in suflet au doar umbre/ Si-n locul visurilor toate-s spume.”
Gigi Becali si Dinu Patriciu ar putea sa protesteze impotriva acestui afront.