Ca la usa cortului

Sufar, pentru ca aceasta campanie a fost izgonita din sufrageriile noastre, acolo unde admiram in fata micului ecran spectacolul electoral si circul politic. CNA-ul, in slugarnicia lui etico-morala fata de partidul de guvernamant, a castrat campania la televiziune, transformand-o intr-un spectacol jalnic, de genul “Cine stie raspunde”, ori acest gen de programe a iesit definitiv din atentia noastra de cand cu “Lantul slabiciunilor”. Pentru ca unul dintre candidati este prea pudibond si vulnerabil si nu-i place sa se joace cu baaietii rai ai politicii de la noi, Guvernul a facut tot posibilul pentru a face din campania pentru prezidentiale 2004 un tango de domnisoare de pension. Ca nu cumva sa ramana “repetent” (ca si bietul Geoana), domnul Goe a creat un sistem electoral care protejeaza “publicul” autohton de agresivitate – un public care gusta tocmai acest tip de mesaje. Prin controlul asupra contextului de manifestare a mesajelor se exercita un control direct asupra modului de receptare a acestor mesaje. Neputand sa “inchida gura” contracandidatilor, partidul de guvernamant a “dat sonorul mai incet”, facand dintr-o lupta politica un pas in doi bine regizat. Senzatia ca suntem intr-o lume ireala devine stridenta. Unde sunt injuraturile promise, unde sunt scandalurile, loviturile sub centura, zbieretele si urletele, tatismele si mahalagismele, poalele date in cap?! O campanie cuminte nu serveste decat interesele mimozelor pudice dintr-o anumita parte a scenei politice, iar aceasta cumintire fortata se va intoarce impotriva celor care au generat-o, tocmai pentru ca se vor aduna suficient de multe nemultumiri intr-un timp extrem de scurt.

In jocul salbatic au ramas astfel numai presa scrisa si publicitatea in spatiul public, acolo sentimentele refulate si dezlantuirile “incatusate” din media audio-vizuala pot sa se declanseze. Marile orase ale Romaniei sunt acum “scena” confruntarii directe dintre cele grupurile politice, scindate chiar coloristic. Pe de o parte este campania “rationala si factuala” a guvernantilor si culorile sobrietatii si autoritatii. Albastrul PSD se opune oranjului D.A., care imprima agresivitate vizuala si energie frapanta. De la sacourile pana la cravate, de la geci si pufoaice la umbrele si parpalace, romanii s-au impartit in doua tabere. Aceste doua tabere si-au intins, ca intr-un razboi medieval, corturile prin tara. La inceputul campaniei, In judetul Arad, PNL-PD a cerut mai multor primarii autorizatii pentru amplasarea unor corturi electorale in mai multe localitati, iar modelul acesta s-a extins. “Corturile electorale” au devenit acum o realitate publica in Romania. Aceste corturi (unele albastre si altele oranj) stau fata in fata, cele doua tabere scotand la lupta armele cu care spera sa castige “batalia pentru Romania”.

Golind televiziunea de continut politic – iar televiziunea a fost de la inceputurile sale un fel de substitut al Agorei, al dezbaterilor publice, permitand democratizarea radicala a proceselor electorale – partidul de guvernamant a obtinut un rezultat invers. Mutand la “usa cortului” politica noastra, aceasta se va umple de ranchuina si nu se va “civiliza”. Daca au vrut sa promoveze un candidat elegant intr-un mediu politic elevat au uitat iarasi care este “radacina” lor politica. O Romanie care reactioneaza la exemple “faptice”, care prefera eleganta si nobletea, care alege seriozitatea ar fi de dorit. Numai ca la usa cortului limba se spurca si ajunge