Ca sa nu mai alergam in urma trenului...

De sapte ani si jumatate avem crestere economica. Bazata insa, in cea mai mare parte, pe consum.

Mai este ceva drum pana la cresterea economica bazata cu deosebire pe eficienta, pe productivitate si pe competitivitate. Abia atunci vom avea si bunastare.

Va fi insa imposibil de parcurs acest drum daca nu schimbam retetele. Caci retetele vechi sau retetele altora nu ni se potrivesc. Mai ales retetele vechi, valabile candva, dar care nu ne mai sunt astazi de niciun folos.

E drept ca, in lume, orase, strazi, centre istorice sunt recladite dupa proiecte vechi. Moda retro. Arhitectii cauta planuri de altadata, aduna fotografii de demult, apeleaza la amintirile localnicilor si refac totul asa cum a fost candva. Daca in arhitectura un astfel de procedeu da rezultate bune, in economie e catastrofal. Istoria nu mai poate fi chemata inapoi.

Astazi, economia romaneasca este lipsita de eficienta si de competitivitate. Una dintre cauze fiind tocmai incetineala cu care ne despartim de trecut. Nu sunt deloc putini cei care privesc cu un ochi inainte, dar cu altul inapoi.

Sunt faurite proiecte de libera initiativa economica. In plan ideal. Desi, in plan real, managerii si salariatii mai cred in virtutile statului-dadaca.

Ascultam declaratii in favoarea incheierii privatizarii. Dar persista teama indepartarii de vechile tipare colectiviste.

Acceptam ideea ca, in economie, nu vom avea competitivitate – si prin urmare nici calitate! – atat timp cat va fi blocata concurenta. Dar rabufnesc nemultumiri cand, in imprejurari specifice jocului pietei, cei care produc mai multa valoare adaugata castiga mai mult.

Neputinta multor companii ale statului de a fabrica produse competitive, care sa fie cautate pe piata interna sau la export, a fost si mai este acoperita de ingaduinta societatii. Pierderile lor sunt suportate din preturi in crestere sau din comenzi ale autoritatilor, indeosebi locale. Continua astfel sa fie intretinuta ideea falsa ca intreprinderile in cauza… au piata. Un fals ce a devenit justificarea ca ele sa produca: sa-si mentina personalul, sa-si pastreze schemele manageriale hipertrofiate, sa primeasca credite si sa dea impresie ca reformele mai pot fi aminate.

Raul s-a dovedit a fi molipsitor. Numeroase companii private au cazut si ele in plasa somnolentei si a relelor deprinderi, intinsa de intreprinderile de stat.

Acum nu mai putem intarzia in sala de asteptare. A devenit o urgenta pregatirea economiei romanesti pentru integrarea optima in Uniunea Europeana si in economia globala. Optima: intemeiata deci pe criterii de performanta.

Dar mai cu seama, e timpul sa ne intre in cap ca politicile monetara, fiscala si de restructurare sunt complementare; ele se potenteaza reciproc. Combinarea adecvata a acestor politici este obligatorie pentru asigurarea conditiilor unei cresteri neinflationiste, dublate de o oferta de noi locuri de munca, importanta pentru coeziunea sociala.

Daca nu vom repune repede ceasurile la ora actuala, renuntand la modelele de dezvoltare invechite in favoarea disciplinelor proprii globalizarii, vom fi sortiti sa alergam mai departe in urma trenului.