Ca sa reziste, Curiero si TCE Logistica au fuzionat
Doi dintre cei mai importanti jucatori de pe piata locala de curierat intern, Curiero si TCE Logistica - parte a grupului RTC, au anuntat o fuziune in urma careia RTC devine actionar majoritar in Curiero si cedeaza o participatie minoritara in TCE Logistica
Doi dintre cei mai importanti jucatori de pe piata locala de curierat intern, Curiero si TCE Logistica – parte a grupului RTC, au anuntat o fuziune in urma careia RTC devine actionar majoritar in Curiero si cedeaza o participatie minoritara in TCE Logistica.
Decizia de fuziune a fost luata pentru consolidarea pozitiei pe piata, dupa ce in ultimii trei ani cei doi jucatori s-au luptat pentru locul trei pe segmentul de curierat intern. Structura exacta a actionariatului nu a fost facuta cunoscuta, contractul urmand sa fie semnat astazi.
“RTC si Curiero au facut o miscare unica in Romania – primul pas spre o consolidare reala a pietei de curierat. Este o miscare strategica si care ne va aduce pozitia de lider in urmatorii doi ani”, a spus Bogdan Carcu, presedintele Curiero. Cele doua companii se asteapta sa ruleze in acest an o cifra de afaceri de peste 30 de milioane de euro, ceea ce ii apropie de primii doi jucatori de pe piata de curierat intern Cargus si Fan Courier. In timp ce Fan Courier afirma ca isi va continua dezvoltarea pe cont propriu, Cargus s-a vandut catre DHL pentru o valoare estimata la 50 de milioane de euro.
“Fuziunea Curiero cu TCE era singura solutie pentru a ne pastra nivelul de competitivitate pe termen mediu si lung”, a afirmat Octavian Radu, presedintele si fondatorul Grupului RTC. Prin fuziunea celor doua firme costurile cu chirii si rute vor ajunge la 3%-4% din rulaj, fata de 7%-10% cat reprezentau inainte de acest acord.
Acum circa trei luni s-a anuntat intrarea grupului IT Asesoft in actionariatul Curiero, cu o participatie de 25%, insa tranzactia nu a mai fost realizata, potrivit lui Carcu. Potrivit ultimelor date disponibile la Registrul Comertului, Curiero este detinuta prin vehiculul Curiero Investments de trei oameni de afaceri locali: Mihnea Bogdan Emilian, Coman George Cosmin si Stefan Cosmin Neagu. Numele cel mai des asociat cu Curiero este cel al lui Bogdan Carcu.
Atat Curiero, cat si TCE Logistica si-au anuntat de mai multe ori intentia de vanzare. Dupa aceasta fuziune insa, reprezentantii celor doua companii spun ca intentioneaza sa se listeze la bursa in circa trei ani, dar ca nu exclud o eventuala oferta de preluare.
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Business MAGAZIN. Ionuț Negoiță, cel mai mare dezvoltator din estul Capitalei, care a făcut până acum 12.000 de locuințe: În fiecare zi încercăm să fim cu fața la joc, să ne adaptăm la realitățile urbanistice, sociale și economice. Peste 10 ani eu cred că prețul pe metrul pătrat util în București în segmentul rezidențial va fi de 3.500 euroComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți luni, 16 noiembrie 2026, ora 09.30 o discuție cu Alexandru Dobre, Deputy CEO, TradevilleBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026