Cabala și povești de iubire/ de Stelian Țurlea
Geert Kimpen este un scriitor belgian, născut în 1965. A urmat cursurile de regie ale Universității de Arte din Amsterdam, s-a arătat de la început pasionat de Cabala, din 1990 trăiește în Olanda. E autor de piese de teatru și cabaret și scenarist pentru televiziune. Romanul de față este debutul său în literatură, din 2006. E un roman ajuns bestseller și tradus în peste cincisprezece limbi.
Geert Kimpen este un scriitor belgian, născut în 1965. A urmat cursurile de regie ale Universității de Arte din Amsterdam, s-a arătat de la început pasionat de Cabala, din 1990 trăiește în Olanda. E autor de piese de teatru și cabaret și scenarist pentru televiziune. Romanul de față este debutul său în literatură, din 2006. E un roman ajuns bestseller și tradus în peste cincisprezece limbi.
Cartea pleacă de la întâmplări reale, petrecute în veacul al XVII-lea, când a trăit Hayim ben Joseph Vital (1543-1620), un rabin ale cărui scrieri au avut un mare impact în lumea evreilor, care a studiat alchimia, apoi Cabala, cu rabinii Cordovero și Isaac Luria, a ajuns vestit de tânăr, a fost invidiat și nevoit să se refugieze o vreme în Egipt, de unde a revenit la Ierusalim apoi la Damasc, de unde scrierile și înțelepciunea sa iradiau spre toate zările. Pe scurt, un rabin care a dus și o viață aventuroasă. Mare parte dintre personajele apărute în viața reală a lui Hayim Vital și din întâmplările sale de viață apar în cartea lui Kimpen, scăldate într-o atmosferă exotică și pilnă de mister.La moartea maestrului său, Cordovero, tânărului Hayim Vital, cel mai ambițios dintre discipoli, îi revine o misiune stranie: aceea de a deveni scribul lui Ițac Luria, un străin misterios sosit din Egipt în micul Țefat din nordul Galileii, loc în care trăiesc și studiază interpreți renumiți ai Cabalei. Primele lecții primite de la noul său mentor îl entuziasmează, căci tânărul visează să reunească într-o singură carte accesibilă toată învățătura din Cabala. Pe parcursul inițierii sale, Hayim are de ales între iubirea pătimașă pentru Francesa, senzuala fiică a lui Ițac Luria, și calea austeră a înțelepciunii.
Chiar și această scurtă prezentare care aparține editurii ne convinge că romanul poate fi citit pe mai multe paliere. Unul este cel istoric, să urmărești evoluția unor personaje care chiar au trăit, obiceiuri și atmosferă de sfârșit de Ev Mediu, viață a evreilor și a Orientului Apropiat în general. “Cabalistul” e o carte istorică remarcabilă. Mai poate fi citit ca încă o reprezentare a obsesiei evreilor de a-și găsi calea și a reveni pe pământurile sfinte lor. “Găsirea Chivotului, după care istoria se va schimba pe vecie.” Cele mai multe dintre personajele principale au această obsesie. Romanul mai poate fi citit ca unul de dragoste, povestea iubirii nefericite a rabinului Hayim Vital și a prea frumoasei Francesa fiind emoționantă. “Alegând-o pe Francesa, alegea o viață fără Cabala. Alături de ea avea să guste viața adevărată. Nu o viață plină de cifre, litere ebraice și puteri cosmice, ci o viață obișnuită.” Dar iubirea se sfârșește nefericit. Mai poate fi citit romanul ca unul de inițiere, chiar și cel care e familiarizat cu problemele spirituale ale lumii evreești și cu Cabala găsind idei de interes asupra cărora poate medita. Cartea are 72 de capitole, fiecare purtând unul dintre numele lui Dumnezeu, despre care se tot vorbește în roman, nume care, rostite într-o anumită ordine, compun numele cu neputință de rostit al lui Dumnezeu. Iar fiecare discuție despre problemele pe care le ridică rostul omului în lume este un tur de forță.
Toate aceste căi de lectură fac, la un loc, ca romanul să fie complex și să-și țină cititorul în priză. Pentru cel care vrea mai mult, sunt motive suficiente de satisfacții. Mai ales că romancierul știe că pună o surdină eventualelor exaltări: “Nu este acum vremea Șehinei (partea lui Dumnezeu care reprezintă iubirea necondiționată – n.n.). Câtă vreme oamenii se vor ucide între ei din pricina credinței, dovedesc că nu au înțeles esența profundă a Creației. Faptul că suntem cu toții o singură ființă. Sper ca din cărțile pe care le voi scrie să-i aduc pe oameni mai aproape de ziua în care le-o voi putea arăta pe Șehina. Dar mi-e teamă că acest lucru va mai dura încă sute de ani.” Deocamdată, lasă să se înțeleagă autorul, au rămas scrierile lui Hayim Vital.
Geer Kimpen – Cabalistul, Editura Humanitas fiction, colecția Raftul Denisei. Traducere din neerlandeză de Valentina Țîrlea.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026