Cădere dramatică a afacerilor Montero
Montero, distribuitorul de medicamente controlat de familia Tudorache și care a intrat în insolvență anul acesta, și-a redus dramatic businessul ajungând să facă afaceri de numai 15% comparativ cu nivelul anului 2008 când rula peste 70 mil. euro. Compania are în prezent 40-50 de angajați, adică 10% din efectivul anului 2008. Căderea puternică a businessului Montero are loc în condițiile în care p…
Montero, distribuitorul de medicamente controlat de familia
Tudorache și care a intrat în insolvență anul acesta, și-a redus
dramatic businessul ajungând să facă afaceri de numai 15%
comparativ cu nivelul anului 2008 când rula peste 70 mil. euro.
Compania are în prezent 40-50 de angajați, adică 10% din efectivul
anului 2008. Căderea puternică a businessului Montero are loc în
condițiile în care piața farmaceutică s-a menținut pe creștere în
ultimii ani și nicio altă companie din industrie nu este într-o
situație similară.
“Principala problemă a fost de cash-flow, generată de încasările
întârziate din piață. Aceasta este o provocare pentru toți
distribuitorii din piață”, a spus Radu Ioan Tudorache. Businessul
Montero, început acum mai bine de zece ani de tatăl și preluat în
ultimii ani de fiul Radu, a arătat primele semne de declin încă din
2008, când pierderile s-au ridicat la
3,7 mil. euro, iar directorul general de la acea vreme, Flavius
Hadadea, a părăsit compania. Tudorache, care mai investește în
business-uri precum rețeaua de farmacii Remedio, dar și în IT și
imobiliare, așteaptă finalizarea tabelului creditorilor pentru a
putea propune un plan de reorganizare.
Potrivit datelor preliminare ale firmei Fineco Insolvency,
administratorul judiciar al Montero, datoriile se ridică la 29 mil.
euro, iar cea mai mare expunere o are ING Bank (31-32% din
total).
-
Annabella a închis cel puțin 15 magazine dintre cele 87 preluate de la Profi și Mega Image acum doar un anRetail&Agrobusiness · 12 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți o discuție vineri, 13 noiembrie 2026, ora 09.30 cu Adrian Codirlașu, președinte, CFA RomâniaBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Jensen Huang, CEO-ul demisionar de la Nvidia, nu intră în șomaj. Elon Musk promite să-l angajeze. „Ar fi o onoare”Business Internaţional · 12 noiembrie 2026