Căderea unui mit. De ce nu mai poate domina Nicolae Grigorescu piața de artă

O veste tristă pentru posesorii de Nicolae Grigorescu: “pictorul național” nu va mai fi niciodată liderul absolut al pieței de artă, așa cum a fost în anii ’90. Operele artistului, mai ales cele excepționale, vor fi cumpărate cu prețuri din ce în ce mai mari, dar sume asemănătoare, la concurență, vor fi plătite și pentru creații ale altor artiști români, pictori în special. În plus, tot mai multe lucrări ale creatorilor care i-au urmat lui Grigorescu și care au ajuns în colecții particulare vor fi trecute în seria “capodoperelor”, în timp ce capodoperele maestrului de la Câmpina sunt deja în marile muzee, în colecțiile instituțiilor bogate ale țării, cum este cea a BNR, așa că e greu de crezut că, printre lucrările care mai pot circula pe piață, vor apărea surprize majore.

În anul 2005, topul celor mai scumpe 10 picturi vândute la licitațiile de artă era clar dominat de Nicolae Grigorescu. Pe atunci era un mit, nimic nu putea fi vândut peste Grigorescu. De la 33.000 la 60.000 de euro, Grigorescu era pe opt poziții ale topului. Pe locul trei se strecurase un Tonitza, “Nud văzut din spate”, iar pe cinci, un Andreescu de referință, “Cap de țărăncuță cu tulpan galben”. Toate tablourile cu celebra semnătură roșie a lui Nicolae Grigorescu care ajungeau în licitații se vindeau garantat, iar dacă aveau și o expertiză credibilă, licitația aducea creșteri importante peste prețul de pornire. Grigorescu se vindea bine și pe piața liberă, acolo unde se știa că există și multe falsuri sau copii stupide.

Totuși, nici unul dintre tablourile de pe piață nu se putea ridica la valoarea celor din muzee, din instituțiile statului, de la Banca Națională. Erau lucrări rămase în colecții particulare prin cine știe ce minune, moșteniri de familie, preluări negustorești. Ciobănași, care cu boi, diverse peisaje, țărăncuțe. Nici un subiect ieșit din tematica mediatizată a artistului. Iar această panoramă grigoresciană de piață s-a derulat până prin 2005, în paralel cu unele expoziții organizate de Muzeul Național peste hotare, în Franța mai ales, unde erau prezentate capodopere ale artistului, picturi care demonstrau direct anvergura magistrală a artistului român, școlit în Franța, deschizător de drumuri pentru pictura românească, apoi. Prietenii din țară, mari cărturari și patrioți, au demonstrat prin cărți, expoziții, colecții personale și prietenie cât de important e Grigorescu, faptul că este o avuție națională. Vlahuță, Delavrancea, Zambaccian l-au impus, apoi mulți autori au devenit importanți pentru că au scris despre Grigorescu.

România s-a schimbat între timp profund, regulile pieței au dictat eșecuri prea dure sau glorificări neașteptate în lumea artei. În paralel, din muzee și colecții au început să circule opere importante ale pictorilor care i-au urmat lui Grigorescu, picturi revendicate, recuperate, salvate cumva. Pallady și apoi Tonitza au ridicat ștacheta pieței și s-au vândut peste cel mai scump Grigorescu din topuri. “Fata culcată în iarbă” a devenit mai ieftină decât “Nud cu eșarfă galbenă” și “Studiu pentru un portret”.

Așa au dictat topurile, chiar dacă tranzacțiile au avut loc la câțiva ani distanță, timp în care leul s-a devalorizat, inflația a ajuns la alte cote, operele de artă au început să circule după o dinamică și reguli mai transparente, investițiile în artă s-au dovedit din ce în ce mai profitabile. Mai degrabă țineai un Grigorescu acasă, pentru că, inevitabil, prețul era în creștere.

Topul din 2005 avea opt lucări Grigorescu. Topul din 2007 mai păstra doar patru picturi ale artistului, de la locul trei în jos, iar până în 2010 s-a croit o altă ordine a celor mai scumpe zece picturi, care începe cu Camil Ressu.

Intrarea pe piață a Casei Artmark a adus o nouă creștere a prețurilor și alte repere pentru noțiunea de recorduri de piață. Tonitza, Ressu, Țuculescu, Ștefan Luchian, Marcel Iancu, Petrașcu, chiar Mützner s-au licitat până la sume greu de imaginat cu doar 2-3 ani în urmă. Au fost lucrări bine promovate, provenite din colecția Dona sau din alte colecții revendicate de prin muzee. Au fost și piese bine păstrate de colecționari, care știau valoarea lucrărilor de artă pe care le dețineau. Capodoperele merită să se tranzacționeze cu sute de mii de euro, fără doar și poate, iar piața de la noi așteaptă momentul în care ciocănelul crainicului unei licitații va cădea după pronunțarea sumei de un milion de euro… Așa vor ajunge și marile case de licitații din lume să se intereseze de arta românească.

Este însă cumva dramatic faptul că Grigorescu a trecut pe lista de așteptare. Din păcate, piața a fost săracă în tablourile artistului de la Câmpina în ultimii ani, fiind licitate doar piese minore care, de multe ori, nici nu s-au adjudecat. Miza a fost mutată spre capodoperele altor artiști, care erau prezentate într-un context supralicitat poate, dar eficient. A mai fost apoi și dispariția criticului Remus Niculescu, specialist necontestat în Grigorescu, fără autentificarea căruia o lucrare putea fi orfană.

Nicolae Grigorescu a rămas la nivelul unor prețuri medii de 20.000-30.000 de euro, în timp de Pallady, Tonitza, Luchian au trecut pragul de 100.000 de euro chiar la nivelul evaluărilor cu care erau prezentate lucrările în licitații. Și acum, Grigorescu este estimat la cel mult 80.000 de euro în licitația de iarnă Artmark și este depășit de Ion Țuculescu. La Goldart, există concurență directă între două uleiuri: “Ciobănaș” și “Peisaj cu cireadă (Turma de boi)”, lucrări între 100.000 și 150.000 de lei. Între timp, au intrat în topuri două tablouri ale maestrului prin licitațiile Artmark, unde totul este mai scump… “Car cu boi”, 155.000 de euro, și “Panseluțe”, 115.000 euro. Cum rimează aceste două tranzacții cu estimarea ulterioară a unui Grigorescu, “Păstorița”, la doar 80.000 de euro, poate aprecia fiecare colecționar după bunul plac…

Pe de artă parte, dacă Muzeul Național de Artă ar începe o serie de promovare a marilor artiști români prin expoziții și cataloage reprezentative, majore, de necontestat, oare cum ar reacționa piața, ar fi un stimulent, sau mulți colecționari și-ar redirecționa gusturile spre alți artiști, mai puțin mediatizați, doar pentru că ar vedea că pe piață apar foarte greu capodopere care le egalează pe cele din muzee? Sigur, însă, muzeele vor avea mulți, mulți vizitatori. Cine se înscrie să relanseze arta românească în România între repere firești de valoare?!

Top actual:

1. Camil Ressu, “Aișe” – 160.000 de euro

2. Nicolae Grigorescu, “Car cu boi” – 155.000 de euro

3. Ștefan Luchian, “Garoafe” – 140.000 de euro

4. Ștefan Luchian, “Maci” – 132.000 de euro

5. Marcel Iancu, “Port” – 130.000 de euro

6. N. Tonitza, “Golgota” – 125.000 de euro

7. N. Tonitza, “Fata în roz” – 120.000 de euro

8. N. Grigorescu, “Panseluțe”- 115.000 de euro

9. N. Tonitza, “Studiu pentru un portret” – 97.000 de euro

10. N. Tonitza, “Micuța tătăroaică” – 90.354 de euro

artalicitata.blogspot.com

——————

În imagini: 1. Nicolae Griogrescu – “Casă la Văleni”, ulei/pânză, semnat dreapta jos cu roșu; pe verso, autentificare de J. Al. Steriadi, 19,5 x 34,3 cm, adjudecat cu 25.641 de euro; 2. Nicolae Grigorescu – “Peisaj cu cireadă”, ulei/panou de lemn, semnat, datat (18)96 stânga jos, cu intitularea ”Turma de boi” și autentificarea lui J. Al. Steriadi pe verso, 22,7 x 35 cm. Estimare: 125.000-150.000 lei; 3. Nicolae Grigorescu – “Ciobănaș”, ulei/lemn, semnat dreapta jos cu roșu; pe verso autentificarea și garanția originalității dată în 1926 de comisia de experți formată din I. Teodorescu-Sion, Jean Al. Steriadi și A. Verona. Autenticitate confirmată și de arhiva prof. Remus Niculescu, 27,1 x 11,9 cm. Estimare: 100.000-120.000 lei; 4. Nicolae Grigorescu – “Păstoriță”, ulei pe lemn, 24,5 x 45 cm, semnat dreapta jos, cu roșu, “Grigorescu”. Valoare estimativă: 60.000-80.000 euro