Cadril cu Monika Peetz/ de Stelian Țurlea

Acest articol s-ar putea chema în fel și chip, inclusiv „Umor german cu Monika Peetz”. Să explicăm.

„Cadril” este o colecție a Editurii Baroque Books & Arts. Monika Peetz este o scriitoare germană. Editura i-a tradus deja, prin neobositul Mihai Moroiu, două romane. Amândouă tipărite cu coperte superbe semnate de Ana Wagner. Se mai anunță cel puțin încă un roman cu aceleași personaje. Toate cărțile sunt surprinzătoare și amuzante, mai rar la un scriitor german. Între ele există o continuitate care aproape ne obligă să le prezentăm împreună.

Monika Peetz s-a născut în 1963, în Germania. A studiat germanistica, științele comunicării și filozofia la Universitatea din München. După excursuri în advertising, în dramaturgie și în lumea editorială, din 1990 este redactor la Bayerischer Rundfunk în redacția de film, iar din 1998 a devenit autoare de romane cu un imens succes.

Primul a fost „Doamnele de marți” care s-a vândut în peste opt sute de mii de exemplare în numai jumătate de an, în Germania, și a fost publicat în douăzeci și trei de țări. „Minciunile sunt ca bumerangul – scrie Monika Peetz. Se întorc și îl lovesc pe cel care le-a lansat în lume, ca să împiedice un rău și mai mare. Uneori imediat, alteori după ceva timp.“ O demonstrează chiar cu prima sa carte.

Editorii prezintă succint: Cinci doamne, cinci prietene. Cu cincisprezece ani în urmă, după absolvirea unui curs de limba franceză, cele cinci doamne au hotărât să bea un pahar la Le Jardin și de atunci se întâlnesc cu sfințenie în prima zi de marți, din fiecare lună. Au masa lor rezervată, aceeași, lângă șemineu, și toată lumea le numește doamnele de marți. Iar acum plănuiesc ceva cu totul special, o călătorie la capătul căreia nimic nu va mai fi cum a fost. Un roman despre prietenie și cinci destine, despre ceea ce credeai că știi și, mai presus de toate, despre cât de mult te-ai înșelat. Cinci doamne, cinci prietene. Cu temperamente cât se poate de diferite. Caroline, avocat de meserie, consecventă și hotărâtă, Kiki, mereu îndrăgostită, Eva, familistă convinsă și sclavă a cifrei patru. Are patruzeci de ani, patru copii și mintea în patru zări. Estelle, soție de farmacist, femeie modernă și răsfățată, genul care își îndeasă peste măsură în geamantane și îi lasă pe alții să i le care. Și Judith. Minionă și plină de grație, regina dramelor din societatea lor, care preferă să-și discute problemele la nesfârșit în loc să le rezolve.

Relațiile, atmosfera se schimbă când moare soțul lui Judith, care obișnuise în ultimii ani să facă pelerinaje la Santiago de Compostela, apoi la Lourdes. Soția sa decide să plece în același pelerinaj, însoțită de jurnalul soțului. Oricât le-ar fi de greu unor doamen de la oraș, obișnuite cu tabieturi și viață mai ușoară, prietenele decid s-o însoțească. Urmează scene de un umor subtil, dar și de amărăciuni și dezvăluiri. Pentru că jurnalul era unul fals, contrafăcut, cu preluări din ghiduri turistice; soțul mort nici măcar nu făcuse pelerinajul, ci se ascundea de Judith dornic să-l creadă în continuare bărbatul puternic; Judith se îndrăgostise de soțul uneia dintre cele cinci prietene, cu care trăia; în plus, mai avea alte amante, printre pacientele lui; altă membră a celor cinci temerare se îndrăgostește de fiul patronului, cu mult mai tânăt decât ea etc, etc. Câteva săptămâni de mers alături de pelerini, prin Franța, cele cinci „doamne de marți” se transformă, devin independente sau stăpâne pe ele însele, reușesc să treacă peste animozități, se descoperă pe ele însele.

Reuniunile de prima zi de marți a fiecărei luni continuă, chiar și când Judith, rămasă în Franța, decide să li se alăture din nou. O carte de o melancolie suavă și un optimism sănătos.

„7 zile fără” continuă povestea, cu o nouă aventură. Cele cinci doamne hotărăsc să lase în urmă agitația lumii în care trăiesc, să se retragă la Achenkirch, castel izolat pe valea Altmuhl, singuratic, de un romantism sălbatic, transformat în hotel, unde să rămână șapte zile fără distracții, fără telefon, fără internet, fără bărbați, fără familie, fără serviciu,  fără mâncare. La o terapie prin post. Pentru că „postul reprezintă întreruperea modelului nostru obișnuit de comportament”, „postul permite apariția unei breșe, creând astfel un spațiu pentru ceva nou”, postul e cel mai nimerit moment ca să îți dovedești voința, stăpânirea de sine și superioritatea, terapia prin post vă va mijloci un mod nou de a vă cunoaște trupul. Principala masă, de bază, este „achenkirchner”, o supă de cartofi, conopidă, morcovi, praz, ceapă și țelină, care sună ispititor, dar totul se strecoară și nu rămâne decât o apă chioară, „un lichid transparent, cu o vagă tentă maro”; componentele solide ale fierturii urmează a fi folosite drept compost. Doamnele fac gimnastică, plimbări, citesc – există o biblioteca cu cărți de genul „Aprofundare spitiruală și împlinire religioasă prin post și izolare meditativă”, dar, mai presus de toate, se regăsesc pe ele însele. Există conflicte care se rezolvă, se descoperă vechi secrete, chiar și unul foarte ascuns –  cine este tatăl uneia dintre cele cinci doamne, născută în urma aventurii mamei ei, pe când avea șaisprezece ani, chiar la castelul de pe valea Altmuhl. Cinci doamne care, dincolo de post, pe care nici nu-l prea urmează, își recapătă încrederea și devin stăpânele propriului lor viitor.

O lectură oarecum trenantă, dar până la urmă reconfortantă.

Continuarea, „Doamnele de marți cu fundu-n sus” e posibil să ofere surprize și mai mari. S-o așteptăm.

Monika Peetz – Doamnele de marți, traducere din limba germană de Mihai Moroiu, imaginea copertei, Ana Wagner, editura Baroque Books & Arts. Monika Peetz – 7 zile fără,  traducere din limba germană de Mihai Moroiu, imaginea copertei, Ana Wagner, editura Baroque Books & Arts.