Călătorie la capătul nopții de literatură*/ de Daniel Nicolescu

Cel care călătorește singur ajunge mai repede, zicea Kipling. Iar scriitorul face parte din categoria solitarilor absoluți, a navigatorilor fără echipaj, circumspect – dacă nu ostil – față de companionii de orice fel (asta dacă nu luăm în seamă tovărășiile disperate, precum cea, să zicem, a absintului), care-și trăiește experiența voiajului literar îndârjindu-se nu doar să descopere ce se află înainte, ci să se despartă cât mai degrabă de ceea ce se află înapoi. Pentru el, nu-i așa, infernul sunt ceilalți. Dacă, însă, ajunge mai repede la țintă, rămâne de văzut. Cum, de la caz la caz, rămâne de văzut și dacă mai are puterea de a ajunge.

În vremea din urmă, literatura a început să fie din ce în ce mai mult o călătorie împărtășită. Nu pare o modă, ci mai degrabă o stare de spirit (care ea însăși călătorește global). Turnul de fildeș e surpat de nostalgia pentru truveri. Literatura iese în stradă, se comunică, se recită. Experiența scrisului nu mai e o captivitate orgolioasă, își destăinuie toxinele și izbânzile, iar laboratorul reacțiilor ultrachimice ale literaturii se lasă cotrobăit de un public din ce în ce mai curios.  Mai mult, scriitorul – el, solitarul – e solicitat să ofere soluții comunitare, căi de ieșire din criză, să descopere cataplasme tămăduitoare pentru răul noului secol.

În Portugalia, în luna mai, aceste tendințe s-au văzut limpede ca lumina zilei, chiar dacă, pentru început, s-au manifestat noaptea. În cadrul Nopții europene de literatură, pe 24 mai.

Coordonat de British Council, clusterul Eunic Lisabona a convocat energiile membrilor săi pentru a scoate literatura în spațiul public, pentru a o face să ajungă în urechile și sufletul cât mai multor trecători. În zona cea mai fierbinte a cetății, în perimetrul cel mai arty al centrului său, între piața Rato și Chiado (un Cartier Latin mai autentic, mai puțin timorat de obsesia turismului și multiculturalismului gastronomic), trecând prin visătoarea cale vegheată de palmieri Principe Real, institutele culturale europene s-au întrecut în a delecta publicul. Pariul a fost următorul: găsirea unor spații neconvenționale, în care scriitorii invitați trebuiau să citească fragmente din operele lor, fiind dublați de o lectură în portugheză, performată de un actor lisabonez. Aventura a debutat la orele 18,30 și a avut latura ei de maraton (resimțită cu asupra de măsură de către scriitori și actori), pentru că a presupus nu mai puțin de 8 sesiuni-spectacol.

Institutul Cultural Român din Lisabona l-a avut ca invitat pe Lucian Vasilescu (în mod ciudat, după cum se va vedea, singurul poet al serii), iar spațiul pe care l-a ales – „Orpheu caffé” – s-a distins, într-adevăr, printr-o totală „neconvenționalitate” (foto 1,2). Față de muzee, galerii, ba chiar și tramvaie, unde lumea venea și pleca, aici, în această cochetă cafenea cu nume sonor – care îl reia pe cel al revistei avangardiste din Baixa, Orpheu, în jurul căreia s-au adunat cele mai sonore nume ale literelor și artelor portugheze ale veacului XX (Fernando Pessoa, Mária de Sá-Carneiro, Almada Negreiros, Amadeo de Souza-Cardoso sau Santa Rita Pintor) – publicul putea să zăbovească, să bea o cafea sau o bere, să ronțăie un sendviș și, în același timp să asculte interpretările, de fiecare dată altfel, ingenios altfel, ale poetului român și ale actriței Luminița Pereira (româncă stabilită de ani buni în Lisabona). Deși nu au făcut repetiții și nu avut regizor, cei doi au închegat un duet memorabil, cu momente de jam-session care au smuls aplauze și urale. Într-un moment de criză profundă, precum cel pe care îl trăim, credeam că doar foamea poate scoate lumea în stradă (în Portugalia, manifestațiile sunt monedă curentă). Iată că poate și poezia. Și o face fără să revendice nimic altceva, în afara dreptului la frumos.

Centro Nacional de Cultura a găzduit lecturile din „The Spectacular” de Keith Ridgway (foto 3), romancier irlandez, reprezentantul Regatului Unit. Protagonistul romanului său este un scriitor ratat care se hotărăște să scrie un bestseller și care născocește un thriller despre un atac terorist care se desfășoară în Londra anului 2012. Lecturile în protugheză au fost făcute de doi studenți la ESTC (Școala Superioară de Teatru și Cinematografie), Simão Biernat și José Leite.

Italia a fost reprezentată la Lisabona de Massimo Gramellini (scriitor, jurnalist, director adjunct al ziarului La Stampa). Locația aleasă: bizarul Muzeu al Apei (Reservatório da Mãe d’Agua), o alcătuire arhitecturală amfibie, unde susură izvoare pe sub coloane de Ev Mediu. Lectura din roman (în portugheză – Pedro Loureiro) a fost făcută pe un postament de lemn, în  mijlocul unui lac artficial, în fața unui public cu un limpede apetit pentru literatura de calitate (foto 4 – Carlos Porfirio). Romanul lui Gramellini, Fai bei sogni, restituie povestea unui secret zăvorât preț de 40 de ani într-un plic, istoria unui copil care a îndurat suferința de a-și fi pierdut mama.

Șipurile și eprubetele din Muzeul Farmaciei (foto 5 – Carlos Porfirio) au făcut ecou lecturii din „No último azul” al prozatoarei spaniole Carme Riera. Romanul său re-țese povestea vieții și morții  cripto-iudeilor din Mallorca, bazându-se pe evenimente istorice petrecute între anii 1687-1691. Fragmentele  au fost citite în portugheză de Rita Figueiredo.

Rosa Liksom a fost autoarea aleasă de Institutul Ibero-American din Finlanda. În Quartel do Carmo, câștigătoarea prestigiosului premiu Findland (2011) a citit din romanul său Tyhjan tien paratiist, recent publicat în portugheză sub titlul „Os Paraísos do Caminho Vazio e Outros Contos” (foto 6), o privire necruțătoare asupra societății contemporane, iluziilor și presupusului său confort, asupra misoginiei și violenței latente.

Țara gazdă a fost reprezentată – potrivit alegerii Institutului Camões – de către scriitorul, graficianul și muzicianul Afonso Cruz. Lectura din volumul „O livro do ano” a fost făcută de  actrița Isabel Abreu, în galeria Zé dos Bois (foto 7 – Carlos Porfirio). Totul încrucișat cu ilustrații și variațiuni muzicale semnate de același Cruz. Afonso Cruz.

Institutul francez din Portugalia l-a adus în splendidul decor al mânăstirii Carmo pe Mathias Énard, celebru și la noi după traducerea volumului Parle-leur de batailles, de rois et d’éléphants. Exact același text a servit drept pretext pentru aducerea lui Énard la Noaptea literaturii europene. Interpretarea a fost lăsată în grija unui actor de mare talent, Miguel Fragata (foto 8 – Carlos Porfirio).

Chiar dacă ați putea strâmba din nas la ideea că lectura în tramvai (după, să zicem, „Un tramvai numit Popescu”) poate fi o găselniță, trebuie spus că tramvaiul (numit dorință, dor sau saudade) din Lisabona este cu totul altceva. Contribuția germană la Noaptea de literatură a  purtat marca lui Wolfgang Herrndorf (romanul Tschick, tradus în portugheză „Adeus, Berlim” și interpretat de Ulisses Ceia). Desigur, show-ul s-a desfășurat în miticul tramvai 28 (foto 9). Între piața Camões și bazilica Estrela. Cum nemții știu ce înseamnă o afacere, fie ea și culturală, drumul a fost gratuit, iar mulți turiști întâmplători au devenit public. Connaisseurs sau nu, au auzit literatură adevărată preț de aproape douăzeci de minute.

Scriitorul român (singurul, dacă nu mă înșel, din această serie de glorii literare) a fost invitat, a doua zi după lunga Noapte, să participe și la Festivalul LeV (Literatura în călătorie), undeva în nordul Portugaliei, la Matosinhos, lângă Porto (foto10-13). Serii de mese rotunde în care scriitorii au fost poftiți să ofere soluții. Extraliterare. Asta în condițiile în care perioadele de criză profundă în Europa au generat conflicte grave. Este posibil să ne aflăm în antecamera unui conflict între Nord și Sud? Asistăm oare la sfârșitul visului european? Lipsa solidarității între state este doar fructul unui context economico-financiar sau este legată de o profundă chestiune culturală?

Care este rolul literaturii în redefinirea unei țări? Într-un moment în care Portugalia are nevoie să se gândească la viitorul său și la rolul pe care-l îndeplinește în Europa și în spațiul lusofon, care este rolul intelectualilor? Devine Portugalia cârmaciul unei politici a limbii sau brațul drept al Braziliei? Această ediție a festivalului Literatura em Viagem – LEV și-a propus să fie o călătorie în viitor. Fiecare scriitor a încercat să se pună în locul lui Marco Polo, să străbată Orașele invizibile a lui Italo Calvino, arătând o Portugalie invizibilă. Pentru o țară care se pregătește să înceapă o nouă călătorie, care ar trebui să-i fie destinația? Poezia, chiar dacă în vers alb, a oferit, prin Lucian Vasilescu, un răspuns care nu poate fi trecut cu vederea:

„Statisticile spun că, la ora actuală, mai bine de 200 de milioane de oameni din toată lumea, pe mai multe continente, vorbesc portugheza nativ. Asta în condițiile în care Portugalia are o populație doar puțin mai mare de 10 milioane de oameni. Eu vin dintr-o țară în care trăiesc cam 18 milioane de oameni și încă alte, poate, 10 milioane de oameni răspândiți prin toată lumea vorbesc nativ limba română (în special cei din Republica Moldova). Cifrele spun multe despre diferențele dintre noi. Aceleași cifre ne și apropie, din punctul meu de vedere. Ne apropie în sensul în care eu cred că, în acest atât de încâlcit proces al globalizării, singurul lucru care este capabil să definească și să păstreze identitatea noastră națională este limba în care ne-am născut. Un mare poet român contemporan (poate ați auzit de Nichita Stănescu) spunea, cu bună dreptate, cu vreo 40 de ani în urmă: «Patria mea e limba română! »  Mai mult ca oricând, îl citez și eu acum, fără ezitare. Mai mult ca oricând acum, când am fost și noi invitați la masă, la marea masă comună europeană. Și, bucuroși de invitație, după ce atâta amar de vreme ne-am savurat singurătatea, am venit în fuga mare. La masă. Să mâncăm și noi sau să fim mâncați, asta rămâne de văzut…

Dar am venit cu limba noastră, cu singura noastră identitate. De care n-o să ne lepădăm fie că vom mânca laolaltă cu voi, fie că vom fi mâncați.

«O țară se pregătește să înceapă o nouă călătorie. Care ar trebui să-i fie destinația?» – este o întrebare din tematica acestei întâlniri. Spun aici și acum, fericit că o pot face în fața dumneavoastră, în acest loc miraculos: «Destinația unei țări care se pregătește să înceapă o nouă călătorie ar trebui să fie către ea însăși!»”

*) Noaptea literaturii europene la Lisabona (24 mai); Literatura în călătorie (Matosinhos, Porto, 26 mai)