„Călătorul nu este respectat, sunt condiții mizere“
Doar pentru abonații ZF Corporate
Peroane cu scaune rupte și chiar lipsă, aceiași pereți crăpați și cu igrasie, chioșcuri pestrițe așezate la întâmplare, așa își întâmpină călătorii și în 2013 cea mai mare gară din țară, Gara de Nord.
Chiar dacă ZF a prezentat nivelul de degradare al gării și anul trecut, în iunie, nicio schimbare în bine nu a avut loc de atunci, dovadă că niciun șef de gară, niciun reprezentant al companiei CFR SA sau de la Ministerul Transporturilor nu s-a sesizat. Asta în condițiile în care Gara de Nord este una dintre cele mai importante porți de intrare în România și deci o primă carte de vizită a Bucureștiului și a țării. În fiecare zi aproape 100 de trenuri pleacă sau ajung în această gară, câteva mii de călători trecând pe aici.
-
Simtel Team estimează pentru 2026 venituri la nivelul bugetului sau peste, dar un profit net cu 40-60% sub ținta aprobată de acționari, după întârzieri la contractele EPC, marje mai mici în energie și pierderi valutareBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Ce va mai rămâne din industria auto germană? Mercedes-Benz anunță că suspendă toate noile investiții în fabricile din Germania, în timp ce compania aplică măsuri tot mai dure de tăiere a costurilor. „Cu toții vrem să evităm închiderea fabricilor”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Unde stăm bine în statisticile europene? România bate media UE la femeile din știință și inginerieWell & Wealth · 13 noiembrie 2026