Caldura n-a topit vanzarile de masini noi
Caldura n-a topit vanzarile de masini noi
Luna august este in mod traditional una dintre cele mai putin faste pentru vanzarile de automobile. Cu doar 14.200 de masini vandute, luna trecuta este intr-adevar cea mai slaba din acest an, insa se apropie ca volum de una dintre lunile bune de anul trecut.
Dupa 168.000 de unitati cu o valoare estimata la doua mld. euro, vanzarile de automobile nu si-au temperat ritmul exploziv de crestere nici dupa a opta luna a anului, inregistrand o crestere de 60% fata de anul trecut. “Cred ca vanzarile de automobile vor ajunge la 245.000-255.000 de unitati in acest an, ceea ce reprezinta de departe cel mai bun an al pietei de profil din Romania”, sustine Nicolas Ianculescu, director general al Renault Nissan Romania, importatorul pe piata locala al marcilor Renault si Nissan.
Estimarea este apropiata de cea pe care a facut-o recent si presedintele APIA, Brent Valmar, care avansa pentru prima data oficial pragul de 250.000 de unitati ca potentiala tinta pentru vanzarile de automobile din acest an. Pentru comparatie, la inceputul anului estimarile principalilor jucatori din piata vizau un nivel de cel mult 200.000 de automobile noi vandute, corespunzator unei cresteri a pietei de 10-15%.
Dupa primele opt luni ale anului vanzarile de automobile noi au ajuns la aproape 168.000 de unitati, ceea ce corespunde unei cresteri de aproape 60% fata de anul precedent.
“Piata va creste si in urmatoarele luni ale anului fata de nivelul comparativ din anul trecut. Se va diminua insa ritmul de crestere fata de cel inregistrat in prima parte a anului”, adauga Ianculescu.
In aceste conditii, vanzarea a 250.000 de automobile noi va determina o explozie a afacerilor pentru cea mai mare parte a delaerilor auto, fie ca vand marci de import sau marci produse local.
Producatorul local Dacia a estimat deja o cifra de afaceri de peste un miliard de euro in acest an fata de aproape 600 de milioane de euro in anul precedent. Cel mai mare importator de pe piata locala, Porsche Romania, a ridicat la randul sau obiectivele privind cifra de afaceri din acest an, dupa ce pentru 2004 a anuntat 300 de milioane de euro.
TiriacAuto, divizia de profil a grupului de firme controlat de omul de afaceri Ion Tiriac, a anuntat recent o majorare a tintei de vanzari fata de planurile anticipate. Cei cinci importatori de automobile si dealerii din cadrul TiriacAuto vor ajunge, potrivit directorului executiv, Adriana Ichim, la afaceri de 470 de milioane de euro, in crestere cu aproape 50% fata de anul precedent.
Chiar si importatorii marcilor de lux au inregistrat vanzari peste asteptari. Michael Schmidt, directorul general al Automobile Bavaria, importatorul grupului BMW, a anuntat o cifra de afaceri de 130 de milioane de euro, fata de 100 de milioane de euro anul trecut.
“Cu putin noroc cred ca ne vom dubla vanzarile fata de cele pe care le-am inregistrat anul trecut”, completeaza Ianculescu.
La un pret mediu de 11.000-12.000 de euro, valoarea masinilor Renault vandute in acest an s-ar putea apropia de 250 de milioane de euro.
Chiar daca in august au scazut fata de iulie ca urmare a sezonalitatii, vanzarile de automobile de import au depasit in primele opt luni ale anului 76.000 de unitati. Valoarea corespunde unei cresteri de peste 74% fata de anul precedent. Masinile romanesti au inregistrat o crestere mai modesta, de aproape 50%, depasind 91.000 de unitati, insa chiar si asa ritmul de crestere este mult peste estimarile facute la inceputul anului.
In aceste conditii, aproape toate segmentele pietei auto au crescut in primele opt luni ale anului. Statisticile Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) indica insa un ritm mai puternic de crestere pentru marcile de volum, adica cele care sunt foarte bine reprezentate in segmentele populare ale pietei auto.
Apropierea Salonului International Auto Bucuresti si a manifestarii similare desfasurate de TiriacAuto va determina, potrivit analistilor, o reducere a vanzarilor ca urmare a faptului ca multi dintre potentialii clienti asteapta ofertele speciale ce vor fi lansate pe perioada acestor saloane. O data cu aparitia acestor oferte, vanzarile de masini noi isi vor relua ritmul de crestere.
Chiar daca ritmul de crestere se va tempera in urmatoarele luni ale anului, piata auto va depasi, potrivit estimarilor din domeniu, pragul de 2,5 miliarde de euro. ionut.bonoiu@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026