Când aud de cultură… (I)

Latinescul cultura și-a transmis, prin împrumut, în limbile moderne atât sensul propriu, de lucrare a pământului, cât și pe cel figurat, de îngrijire a spiritului (“Cultura animi philosophia est”, “Filosofia este cultura spiritului”, a spus Cicero în Tusculanae Quaestiones, în anul 45 înainte de Hristos, contrazicându-i pe cei care vor să vadă începutul modernității în Epoca Luminilor). Româna a preluat cuvântul din două surse, cea franceză, pentru semantism, și cea latină, pentru ajustarea formei.

Fără a intra în labirintul detaliilor legate de apariția, dezvoltarea și interpretarea conceptului de cultură, vom încerca să ne limităm la uzul din limba comună, sintetizând și ordonând sensurile cuvântului.
Pe de o parte, avem sensul propriu, cel de agricultură (cultura plantelor, plante de cultură, cultura câmpului etc.), cu o extindere spre creșterea unor specii animale (cultura viermilor de mătase, perle de cultură etc.) iar de aici, prin specializare în domeniul biologiei experimentale, cel de proliferare a microbilor într-un mediu controlat (cultură microbiană, bulion de cultură). În sfârșit, ca un corolar al acestei ramuri de dezvoltări semantice, numim, de pe la începutul sec. XX, cultură fizică exercițiile menite a asigura sănătatea și dezvoltarea armonioasă a corpului omenesc (cu excrescența numită culturism). Plante, microbi, anumite animale și corpul omenesc, toate fac obiectul culturii, adică al îngrijirii atente și stăruitoare.
Pe de altă parte, avem sensurile figurate ale cuvântului, reductibile la ideea îmbogățirii spirituale, la nivel individual sau colectiv. La nivel individual vorbim de cultura generală, de cultura bogată, vastă sau impresionantă a cuiva sau, dimpotrivă, de o spoială de cultură, iar la nivel colectiv de cultură națională, de cultură clasică sau modernă etc. Să mai remarcăm că sensul din urmă se datorează influenței germanului Kultur, care este de fapt mai mult civilizație decât cultură (adică mai mult patrimoniu comun decât cunoștințe individuale). Întărită de influența engl. culture, care desemnează un ansamblu de valori și modele comportamentale, cultura este astăzi privită mai mult ca noțiune aplicabilă unei colectivități, unui grup, decât ca performanță sau efort de perfecționare spirituală individuală.
Să urmărim câteva sintagme în care apar cultura sau culturalul:
Cultură consumistă/ de consum (din engl. consumerist culture, fr. culture de consommation), “cultura dominantă a societății de consum” (“Aici există o cultură consumistă, care-i invită pe oameni să cheltuiască. Nici n-a apucat grecul să înceapă să plătească ratele la mașină, că deja și-a schimbat-o”, Ev.z. 25 I 10)
Cultură de masă (din engl. mass culture, fr. culture de masse) “cultură comercială, difuzată de mass media, produsă pentru și consumată de mase” (“Cultura de masă nu urmărește vreo experiență, ci doar un scop: acela de a distra. Acesta trebuie să fie ușor de asimilat. Nu pretinde nimic publicului, supunându-se total consumatorului. Societatea urmărește să fie distrată, să fie veselă, căutând alinare în timpul liber, fie din plictiseală, fie din oboseală”, revistanoinu.com 22 XI 09)
Cultură organizațională (din engl. organizational culture), “ansamblul standardelor colective de gândire, atitudini, valori, convingeri, norme și obiceiuri care există într-o organizație” (“Cultura organizațională reprezintă un stil de viață, fiind rezultanta unui evantai de practici interne, norme de conduită, valori, aspirații și credințe specifice firmei respective – adică tocmai ceea ce îi conferă personalitate și identitate umană”, Adev. 22 X 03 p. 9)
Cultură pop/ populară, popcultură (din engl. pop culture, popular culture, fr. culture populaire), “ansamblul ideilor, perspectivelor, atitudinilor, reprezentărilor împărtășite de majoritatea superficială, consumistă și dornică de senzațional, pasivă și puternic influențată de mass media” (“Romanele lui Dan Brown, care au parte de un succes copleșitor, comentează o așa-numită «cultură populară»”, R.lit. 15 / 05 p. 29; “«Generația X» e biblia postmodernă a milioanelor de tineri «alternativi» care simt că lumea nu li se potrivește, iar viața ar trebui să însemne mai mult decât consumism și noianul de junk-uri al culturii pop”, Z. de dum. 24 X 08)
Cultură strategică (din fr. culture stratégique, engl. strategic culture), “ansamblul factorilor culturali (istorie, religie, sistem de valori, mod de gândire și de comportament etc.) care influențează alegerile strategice ale decidenților” (“Uniunea Europeană este clădită pe o cultură strategică a negocierilor, a cooperării și schimburilor economice”, Monitorul de Cluj 27 XI 08)
Consum, mase, popular, strategic (adică războinic) și organizațional (adică înrobitor)… Când aud de cultura asociată cu ele…

Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.

Cuvinte-cheie: cultură de consum, cultură de masă, cultură organizațională, cultură pop, cultură strategică

ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-română al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Fărâmiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți. Are un nepot.