Când este in toane bune cucul

– M-am săturat de viață, nu plânge, i-a șoptit Afinia lui Sergiu Pop. Capul parcă i se topea in perna imensă, transpira, o transpirație rece, dar zâmbea. Cu o lună in urmă implinise 94 de ani. De când o ținea minte, era cocârjată ca un semn de intrebare. La discuții, din cauza diformității coloanei vertebrale, era nevoită să-și privească interlocutorii dându-și gâtul pe spate. Sergiu ii evita ochii. Se uita spre fereastră, spre ghivecele de flori de pe pervaz și se prefăcea că are nevoie să-și sufle nasul in batistă.

– Sergiule, am trăit destul, m-am plictisit, a auzit și a simțit mâna Afiniei peste a sa. Nu plânge, cât am trăit…

Afinia n-a fost niciodată căsătorită. Nu era adepta conformismelor. Era prietenă din tinerețe cu bunica lui Sergiu, iar cu Sergiu se purta ca și cum i-ar fi nepot. Când era el mic, mergeau toți trei in excursii in mai fiecare duminică. Adesea se hotărau unde să plece doar când ajungeau in gara veche a Deaniei. Excursiile au fost pricină de scandaluri nenumărate, părinții lui Sergiu erau revoltați că nu li se spunea unde plecau, iar bunicul lui Sergiu, care intotdeauna stătea acasă, era nevoit, pe post de paratrăsnet, să indure reproșurile fiicei lui când se nimerea să-i viziteze duminica și ei erau duși. Atunci Victoria, mama lui Sergiu, amenința invariabil că n-o să le mai lase nepotul in grijă. Insă asta nu s-a intâmplat, Sergiu a stat până la intrarea in liceu la bunici.

– Mai fumezi, Sergiu? se interesă ca și altădată Afinia.

– Da.

– Tot Claudia ți-e prietenă?

– S-a terminat. Emilia.

– O să mor. Răceala asta o să mă doboare.

– Vorbești prostii, tanti. Soiul rău este răzbătător. Nu mori, că trebuie să-mi dai bani să merg la fete. N-o să mă lași lefter.

– Și băncile dau faliment, d-apoi oamenii…, Sergiu.

Sergiu se străduia să pară că glumește.

– Mai ai doi ani și gata liceul, o să fii chiar bărbat. O să-ți aduci aminte de mine?

– Trebuie să merg la toaletă. Sergiu nu știu cum a ieșit din cameră, iar in baie, după ce s-a spălat pe față, a tras apa la toaletă. Stătea și se uita in oglindă și-și dădea seama că nimic n-o să fie ca până atunci. Știa c-o să moară Afinia, l-a auzit pe doctor când a vorbit cu bunica lui. Se străduia să se gândească la ce-a visat noaptea trecută, ca să-și reprime tristețea. Trebuia să dea teză, iar profesoara le-a dat subiectul “Când este in toane bune cucul”.

– Du-te la dulap. Pe a doua poliță, sub cămăși, e un plic. Scrie numele tău pe el. Sunt marea parte a economiilor mele. Cheltuie banii cum vrei… Sunt ai tăi. Nu spune nimănui de ei, este secretul nostru.

– Tanti… Sergiu se aplecă s-o sărute pe obraji pe Afinia. Se străduia să nu plângă.

– Poți să plângi, dacă-ți face bine, nu e rușine, adevărații bărbați și plâng…

Vorbea cu Afinia despre orice, de parcă-i era colegă de școală. Afinia il invățase primele injurături.

Când a murit Afinia, cei apropiați au fost curentați, ai zice. Se impiedicau unii de alții, nu pune aia acolo, pune-o dincolo, sună in stânga, ba in dreapta, cheamă popa, comandă coroanele, vorbește cu groparii pentru sicriu, anunță prietenii, am uitat ceva?

După ce doctorul Chiorean a certificat decesul, au spălat-o pe Afinia și au imbrăcat-o cu haine noi. Sergiu, intrând in cameră, revenit de la magazin, a observat că pe talpa pantofului drept al Afiniei a rămas o etichetă galbenă.

Spre seară, doi haidamaci au adus sicriul.

– E o treabă, cucoană, i s-a adresat unul cu inceput de chelie bunicii lui Sergiu.

– Ce treabă?

– Nasoală a naibii, nu merge capacul, se băgă in discuție și celălalt, cu cel puțin 47 la bocanci.

– Dar pentru o sticlă de palincă o dăm gata…, reluă primul.

Sergiu se uita nedumerit, toți din familie au ieșit, de el au uitat. A văzut cum cei doi o așează pe Afinia pe podea, pe covorul inflorat, cu fața in jos, cum cheliosul ii pune sub față o pernă cu broderii. Apoi cum haidamacul cu 47 la bocanci s-a lăsat cu greutatea unui picior pe coloana vertebrală a Afiniei, de mai multe ori, până oasele au pârâit. Haidamacii au băut câte un gât de palincă.

– Tanti, azi noapte eram disperat cu o teză, iși aminti Sergiu că grăise după ce s-a intors de la toaletă. Ce vis… Profei i-a cășunat să scriem despre “Când este in toane bune cucul”.

– Și ai sfeclit-o, bănuiesc…

– Sigur, m-am trezit disperat, ud leoarcă.

– Ești o figură, Sergiule, auzi, o teză despre toanele cucului… Cucul… Mă rog, asta-i…

– Tanti Afinia…

– Lasă…

Ajutați de haidamaci, bunicul și bunica au reușit să pună corpul indreptat al Afiniei in sicriu. Acesta era cum fusese poate doar in tinerețe.

– A trebuit să ajungă după moarte ca alții, la linie, că vie le avea pe-ale ei, murmură bunica lui Sergiu, iar el privea de pe scaunul maro unde-i plăcea să șadă Afiniei. Cei maturi tot nu păreau să-i simtă prezența. Iar pisica Afiniei i s-a așezat in poală.

– Când este in toane bune cucul, i se intoarseră lui Sergiu cuvintele ca un bumerang in urechi.