Cand Franta vomita

Angelique Crisafias a avut privilegiul de a citi cartea, intitulata semnificativ Inamicii publici, inainte ca ea sa apara oficial pe piata si s-a numarat printre primii comentatori care, pe www.guardian.co.uk, au prezentat-o cu detalii.

Practic, este unul dintre acele volume vitriolante nascute din scandal si concepute pentru scandal. Scandalul este unul literar, insa efectele au un spectru cultural mult mai larg. Pana la urma, se pune in discutie relatia cu totul speciala pe care Franta o are cu scriitorii ei exponentiali. Iar aceasta relatie nu pare a fi deloc una plina de tandrete! Dimpotriva, folosind diferite canale culturale, “Franta vomita” pe propriii ei fii livresti geniali (expresia apartine chiar semnatarilor acestui deja controversat antimanifest literar). Problema nu e deloc noua: inainte de Levy si Houellebecq, ura, mania, scarba sau dispretul s-au manifestat si impotriva unor Flaubert, Baudelaire, Sartre etc. Au facut-o justitia, presa sau liderii de opinie, incriminand, cel mai adesea, moralitatea sau, mai degraba, absenta acesteia in cazul anumitor opere sau al comportamentului scriitorului ca individ. Astfel, Houellebecq, oricum un autor enervant pentru establishmentul literar parizian, a fost acuzat de toate pacatele posibile, de la pornografie la nihilism. Verdictul lui fata de aceasta serie de acuze: nazism! Pentru nuante, el acuza media din Franta nu doar de o “ura totala” fata de el, ci si de un adevarat “razboi de exterminare”, in urma caruia un grup de critici conspira pentru a-l impinge la “sinucidere”. Suna un pic a nebunie, dar scriitorul trage singur concluzia: “Daca e vreun om in Franta care are toate scuzele pentru a fi paranoic, eu sunt acela!”. Cazul poate fi psihanalizat, existand inclusiv scuza oedipiana a unui complex castrator, de vreme ce chiar mama lui Houellebecq isi numeste fiul intr-o carte … “acel mic bastard idiot”! (E vorba de o mama care l-a renegat inca de la nastere, dandu-l spre crestere bunicilor; o mama pe care el a vazut-o de cel mult 15 ori pana acum.) Evreu algerian, Bernard-Henri Levy a avut si el parte de o suita impresionanta de ironii si acuze, generate nu doar de originea sau amprenta stangista a scrierilor sale, ori de aventurile sale umanitare in Bosnia, Afganistan sau Darfur, ci si de stilul excentric al vietii pe care o duce impreuna cu o sotie precum frumoasa actrita Arielle Dombasle, de taietura camasilor sau de parul mereu valvoi. In egala masura, admite si el ca este incercat de tentatia de a judeca totul paranoic, afirmand ca, de pilda, asa de inconjurat de dusmani cum e, ar fi putut deveni chiar un foarte bun agent secret… “De ce atata ura?” – iata o intrebare pur retorica. Intalnirea epistolara dintre filosoful Bernard-Henri Levy si prozatorul Michel Houellebecq constituie nu doar evenimentul editorial al anului in Franta, ci si o declaratie (dubla) de razboi.