Candidat surpriza la sefia UE: premierul belgian Herman Van Rompuy
Mai multi diplomati europeni au declarat ieri ca exista foarte multe solicitari pentru ca premierul belgian, Herman Van Rompuy (foto), sa devina primul presedinte al Uniunii Europene, iar numele sau face obiectul unui consens, spre deosebire de alti eventuali pretendenti, relateaza AFP
Mai multi diplomati europeni au declarat ieri ca exista foarte multe solicitari pentru ca premierul belgian, Herman Van Rompuy (foto), sa devina primul presedinte al Uniunii Europene, iar numele sau face obiectul unui consens, spre deosebire de alti eventuali pretendenti, relateaza AFP. “Exista un consens asupra numelui sau, fapt rar pentru cele 27 de state membre. Nimeni altcineva nu intruneste unanimitatea”, a subliniat unul dintre acesti diplomati. Dar Van Rompuy (62 de ani) a facut obiectul unor solicitari foarte clare in cursul summit-ului sefilor de stat si de guvern din UE de saptamana trecuta, potrivit diplomatilor. Pentru functia de presedinte al UE au fost vehiculate numele fostului premier britanic Tony Blair sau al primului-ministru luxemburghez Jean-Claude Juncker.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026