Candidatii se joaca cu nervii angajatorilor din outsourcing
Dificultatea in gasirea oamenilor si presiunea tot mai mare existenta pe piata fortei de munca sunt principalele probleme pe termen mediu si lung ale jucatorilor care activeaza pe piata de Business Process Outsourcing (BPO). Procesele de BPO se refera la externalizarea unor procese din cadrul businessului care nu au functie de baza in companie
Dificultatea in gasirea oamenilor si presiunea tot mai mare existenta pe piata fortei de munca sunt principalele probleme pe termen mediu si lung ale jucatorilor care activeaza pe piata de Business Process Outsourcing (BPO). Procesele de BPO se refera la externalizarea unor procese din cadrul businessului care nu au functie de baza in companie.
Companiile prezente pe piata romaneasca sunt tot mai ingrijorate de identificarea si retentia angajatilor, chiar daca Romania a fost considerata in ultimii ani una dintre cele mai atractive locatii sud-est europene pentru extinderea operatiunilor de BPO, ca urmare a costurilor scazute si a disponibilitatii fortei de munca, sunt de parere participantii la prima conferinta de BPO, organizata ieri de Ziarul Financiar in parteneriat cu Genpact.
“Exista o stare de nervozitate in industrie (Business Process Outsourcing – n.red.) din cauza dificultatilor intampinate in identificarea si pastrarea oamenilor”, a declarat Patrick Cogny, CEO al Genpact pentru Europa.
Potrivit ministrului economiei si finantelor, Varujan Vosganian, prezent la seminar, investitiile in outsourcing ar putea ajunge pana la 200-250 mil. euro pana in 2010.
Conform unui studiu realizat de compania americana de consultanta A.T. Kearney si prezentat in cadrul evenimentului, atractivitatea Romaniei pentru investitorii in BPO a scazut comparativ cu 2005. Astfel, tara noastra a coborat opt locuri, ajungang pe pozitia 33 intr-un index care cuprinde 50 de tari, spre deosebire de acum doi ani, cand se clasa pe locul 24, in acelasi index care analiza doar 40 de tari.
Studiul “Global Services Locations Index” masoara atractivitatea unei tari pentru investitorii in outsourcing, in functie de trei indicatori principali: componenta financiara si de costuri, resursele umane, mediul macroeconomic si de business.
“Daca in urma cu cativa ani, costurile erau cele care contau cel mai mult, in prezent diferenta se face la nivel de resurse umane si la nivel macroeconomic. Atractivitatea Romaniei inregistreaza un trend descendent si din cauza presiunii asupra cresterilor salariale”, a explicat Bogdan Belciu, manager in cadrul A.T. Kearney. Din punct de vedere financiar, Romania se afla pe locul 19 in indexul A.T. Kearney, in ceea ce priveste mediul economic, pe locul 30, iar cat priveste resursele umane, suntem pe locul 45.
“Acum ceva vreme, dezavantajul Romaniei in fata altor tari era stabilitatea economica. Acum, HR-ul este problema”, a subli-niat Belciu. Potrivit studiului, in ceea ce priveste atractivitatea din punctul de vedere al resurselor umane, suntem pe ultimul loc in Europa Centrala si de Est.
Jucatorii din industria de BPO sunt printre cei mai activi angajatori din economie, cautand in special candidati vorbitori de limbi straine, care au diferite abilitati tehnice (contabilitate, IT etc.).
Spre exemplu, Genpact, primul jucator din BPO care a deschis operatiuni in Romania la sfarsitul lui 2005, a ajuns la 700 de angajati si estimeaza atingerea unui numar de aproape 2.000 pana la sfarsitul anului viitor. Pe de alta parte, americanii de la Accenture, principalul competitor al Genpact, au anuntat planuri de angajare a peste 1.000 de oameni si au angajat deja peste 200. Cei doi jucatori activeaza intr-o piata a fortei de munca in care concureaza cu firme precum IBM, Oracle, Hewlett-Packard.
“Ne intersectam pe piata fortei de munca cu reprezentantii companiilor care fac BPO, desi noi oferim servicii de IT”, a spus Andreea Tanase, HR Leader, Global Resource Center Eastern Europe, IBM.
Iar ritmul angajarilor este mai intens decat in orice alta industrie traditionala.
Potrivit lui Laurent Poujoul, manager al centrului de servicii de la Bucuresti al HP, daca in urma cu doi ani operatiunile HP erau la inceput pe piata romaneasca si aveau doar 100 de angajati, in prezent s-a ajuns la aproape 1.000.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026