Cantatul pe mai multe voci din guvernul nipon, nefast pentru dolar
Cantatul pe mai multe voci din guvernul nipon, nefast pentru dolar
Cotatia dolarului a scazut in raport cu moneda europeana pana la cel mai coborat nivel din ultimele noua saptamani dupa ce primul-ministru al Japoniei Junichiro Koizumi a declarat ieri ca tara sa trebuie sa ia in considerare varianta diversificarii rezervelor valutare detinute, cele mai mari din lume, relateaza Bloomberg.
“Este necesar sa diversificam destinatiile investitiilor din rezerve, tinand seama de criteriul profitabilitatii si de cel al stabilitatii”, a afirmat Koizumi in fata parlamentului.
Dolarul si-a incetinit declinul dupa ce un oficial din partea ministerului de finante al Japoniei a precizat ca Japonia nu intentioneaza sa schimbe rezervele de 820,5 miliarde de dolari in alta unitate monetara, declaratie confirmata mai apoi si de ministrul de finante Sadakazu Tanigaki.
“Piata il va crede pe Koizumi”, spune Steve Barrow, analist monetar la Bear Stearns din Londra. “Aceasta afirmatie nu va fi trecuta cu vederea pe piata valutara si va avea efecte de slabire a cursului monedei americane”, a explicat el.
In raport cu moneda europeana, dolarul s-a depreciat ieri la bursa din Londra pana la o cotatie de 1,3441 pentru un euro, de la 1,3392 dolari cat inregistra ieri la bursa din New York, conform informatiilor sistemului electronic de tranzactionare EBS.
De asemenea, un dolar se cumpara cu 103,97 yeni, fata de 103,93, cu o zi in urma.
Bear Stearns previzioneaza ca in urmatoarele sase luni dolarul va cobori pana la un record negativ de 1,42 dolari pentru un euro si 90 yeni pentru un dolar.
Dolarul si-a incetinit declinul in raport cu moneda japoneza dupa ce Japonia a anuntat o neasteptata reducere a comenzilor pentru masini, in timp ce alte cifre facute publice in aceasta luna indicau o revenire a economiei nipone din faza de recesiune prin care trece.
In luna ianuarie, comenzile au scazut cu 2,2%. Intr-o ancheta realizata de Bloomberg se estima ca aceste comenzi isi vor majora valoarea cu 2,5%.
“Comentariie lui Koizumi pot fi foarte periculoase pentru dolar”, spune Ian Gunner, directorul diviziei valutare la Mellon Financial din Londra. “Oamenii credeau ca Japonia nu isi va diversifica rezervele si ca isi va pastra rezervele in dolari”, a adaugat el.
“Din remarcele primului-ministru nu se intelege ca Japonia are de gand sa isi schimbe cosul valutar al rezervelor. Avem o atitudine foarte prudenta in legatura cu politica de administrare a rezervelor valutare, pentru ca impactul unei mutari pripite ar fi unul urias”, a explicat Tanigaki, ministrul de finante nipon.
Rezervele valutare ale Japoniei au crescut dupa ce Banca Japoniei, la indemnul ministerului de finante, a vandut sume importante de yeni in 2004, in incercarea de a stopa aprecierea monedei nipone in raport cu dolarul.
Tanigaki afirma miercuri ca Japonia este pregatita “sa ia masurile adecvate” pentru a nu provoca modificari “dramatice” in ratele de schimb valutar.
“Ministrul de finante a vorbit pe o voce, iar primul-ministru pe o alta voce”, spune Gunner de la Mellon.
“In apropierea sfarsitului anului fiscal sunt destul de ingrijorati de alunecarea pe care a pornit cursul dolar-yen”, spune el. La 17 ianuarie dolarul a inregistrat cea mai slaba cotatie din ultimii cinci ani in raport cu yenul, de 101,69. Exercitiul finaniciar se incheie la 31 martie.
La 22 februarie, dolarul se tranzactiona la cel mai mic curs din ultimele sase luni in raport cu euro si cel mai mic din ultimele patru luni in raport cu yenul japonez. Atunci banca centrala a Coreei de Sud isi exprima intentiile de a-si spori veniturile prin diversificarea rezervelor valutare. Mai tarziu, banca a precizat ca pentru a atinge acest obiectiv nu va recurge la vanzare de dolari.
Moneda americana a pierdut o jumatate de procent la 24 ianuarie, dupa ce o ancheta sponsorizata de Royal Bank of Scotland releva faptul ca bancile centrale isi majorasera ponderile rezervelor pastrate in euro.
Aproximativ 70% dintre cele 56 de banci centrale care au participat la ancheta au confirmat ca isi extinsesera ponderea rezervelor detinute in euro, intre septembrie si decembrie 2004.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026