Capcane ale istoriei/ de Radu Constantinescu

Ioan Chindriș, Niculina Iacob  

O diplomă privilegială inedită a episcopului Inochentie – Micu Klein

Editura Napoca Star

Apărută sub egida Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca la editura Napoca Star, lucrarea istoricilor Ioan Chindriș și Niculina Iacob este un roman istoric „in nuce”. Mai mult decât atât, laborioasa investigație a celor doi autori se dovedește a fi nu numai o lucrare științifică de înalt profesionalism, ci și punctul de pornire a unui adevărat „policier istoric” care așteaptă doar pana unui Maurice Druon român pentru a-și începe circulația universală. Chindriș și Iacob scot la iveală documentele, le analizează, le detaliază, trag concluzii, într-un cuvânt punctează momentele principale ale acțiunii, lăsând ușile deschise fanteziei scriitorului/cititorului pentru „mobilarea” spațiului istoric cu fapte și întâmplări inedite.

Povestea Diplomei este următoarea:   

Pe 26 octombrie 1735, Episcolul unit al Transilvaniei, Inochentie Micu-Klein, primește la Viena, din partea lui Radu Cantacuzino, unul dintre cei doi fii ai ultimului Domn pământean din Țara Românească, Ștefan Cantacuzino, sugrumat de otomani la Constantinopol în 1716, o diplomă privilegială, somptuoasă, concepută după modelul diplomelor regești care se acordau în secolul al XVIII-lea. Prin acest document, înaltul prelat este numit „prefectul suprem al înaltului nostru magisteriu august în toată Transilvania” și i se conferă titlul de „cavaler cu colan al Sfintei aurite angelice armate constantiniene”. Numai că acest Radu, personaj de pomină al „verminei voievodale prefanariote din Țara Românească”, escroc și aventurier în căutare de oportunități și titluri nobiliare, se va dovedi că atribuia diplomele pe bani, iar în epocă prețul lor nu era deloc mic. De altfel, autoritățile austriece se vor sesiza asupra imposturii lui Radu și vor lua atitudine. La începutul lui 1744, Maria Tereza îi interzice să mai emită diplome și anulează toate titlurile acordate de acesta pe teritoriul Imperiului Habsburgic, inclusiv, deci, pe cel al lui Inochentie Micu-Klein. Destinul urmașilor lui Ștefan Cantacuzino se încheie, astfel, lamentabil, acuzați fiind de duplicitate, escrocherie și trădare.

Paradoxal, decizia nu este respectată și de episcopul transilvănean, victimă a unei mistificări heraldice. Orgoliu? Oportunism? Sfidare? Ioan Chindriș și Niculina Iacob analizează cu subtilitate psihologică reacția înaltului prelat, oferind o explicație politică (!) opțiunii sale. El – spun autorii – „era preocupat să-și construiască o descendență nobiliară cât mai convingătoare, atât pentru ambițiile proprii, cât și pentru cei în numele cărora trebuia să pretindă drepturi egele cu celelalte neamuri din Imperiu, pentru poporul său”. Și continuă: „Inochentie a avut naivitatea de a nu se îndoi de… valoarea reală a diplomei acordate de marele maestru Rodulphus Cantacuzino. Anii îndelungați petrecuți în mediul școlar iezuit l-au privat de orice punct de reper în moralitatea pestriță a verminei politice din foburgul Vaffenberg, iar dorința nestăpânită de titluri nobiliare l-a făcut să cadă sub vraja impostorilor, care însă au avut și un rol pozitiv. Până la o dovadă contrară, se poate emite ipoteza că aici, în anturajul unor boieri impozanți, ba chiar al unor descendenți de împărați și voievozi cu nume sonore, care vorbeau limba copilăriei din satul său natal, în vreme ce el cunoștea mai bine latina, Inochentie Micu-Klein a pus la cale refacerea unității confesionale inițiale a românilor transilvăneni, prin revenirea lor la credința ortodoxă strămoșească, confirmând ideea că episcopul «a evaluat actul Unirii religioase ca pe o miză la care se putea oricând renunța », iar Diplomele leopoldine erau în ochii episcopului «niște contracte care își pierdeau valabilitatea dacă părțile nu își respectau angajamentele»”.

Concluzia formulată de cei doi istorici este fără echivoc: „Ceea ce se poate numi capcană din punct de vedere strict istoric a devenit, pentru episcopul întemeietor, încă o șansă pentru renașterea lui identitară și, implicit, pentru emanciparea obștii sale oropsite, în numele căreia vorbea și pe care a iubit-o ca nimeni altul.“

Cunoscută doar la nivel de informație, dar inedită în conținutul ei până acum, Diploma lui Inochentie Micu-Klein este, prin reproducere în lucrarea de față, unicul document de această natură din atelierul de falsuri istorice al lui Radu Cantacuzino și al oamenilor săi, ce poate fi văzut în imagine integrală și analizat prin această prismă. Diploma se păstrează la Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca și provine din biblioteca lui Samuil Micu, ale cărui cărți vechi se regăsesc inițial în fondul istoric al călugărilor bazilitani din Blaj. Ea este o piesă de gen elegantă, scrisă pe pergament cu cerneală de aur și cu cerneală neagră, într-o caligrafie de mare finețe. Diploma propriu-zisă are 6 foi și este legată în coperți de catifea de culoare maro roșcat,  piesa fiind livrată episcopului greco-catolic în această formă de carte.

Editura Napoca Star publică pentru prima oară textul Diplomei privilegiale acordate episcopului Inochentie Micu-Klein, atât în limba latină, cât și în limba română, în transcrierea și traducerea bibliologului dr. Vasilica Eugenia Cristea. Un document unicat, de o valoare istorică excepțională.