Capitalul nu fuge, doar circula

Dintre temele fierbinti ale verii lui 2003, una a provocat ceva mai multa valva zilele trecute: fuga capitalului. Dar nu asta-i necazul, ca a facut valva. Necazul e ca a produs multe confuzii.

Multi spun: “s-a mers prea departe cu liberalizarea contului de capital si uite, acum, ne trezim ca fuge capitalul din tara”. Cand incep sa contabilizeze, aduna laolalta si evaziunea fiscala, si banii spalati, si banii scosi in valize si pun totul in contul liberalizarii capitalului. Fara sa-si mai aduca aminte ca si in anii in care contul de capital era incuiat cu sapte lacate, fiind prevazut si cu sistem de alarma, bugetul tot era furat, tot se spalau bani, importante sume in valuta erau plimbate cu valizele. Fiindca astfel de fenomene n-au nici o legatura cu statutul contului de capital: daca e incuiat sau descuiat. Mai mult: n-au nici o legatura cu contul de capital. Ele tin de economia necontabilizata.

De altfel, raidurile initiate de ANC, sub bagheta ministrului Blanculescu, nu tintesc catre contul de capital, care contabilizeaza transferuri facute la vedere, achizitii sau vanzari de active, investitii directe, investitii de portofoliu, active de rezerve, inclusiv aurul monetar. Autoritatea Nationala de Control rascoleste doar circuitele ascunse, dominate de fraude fiscale, de operatiuni frauduloase de import-export, de schimburi valutare fictive. Aceste circuite isi urmeaza drumul, indiferent daca e liberalizat ori nu contul de capital.

Cat priveste liberalizarea contului de capital, circuitele se misca in dublu sens: banii nu doar ies din tara, ci si intra. Cu o politica inteleapta, devine chiar posibil sa iasa mai putini bani decat vin in tara. Un fapt e cert insa: daca banii nu sunt lasati sa iasa, nu vin.

Liberalizarea totala a contului curent, apoi liberalizarile treptate ale contului de capital au produs efecte benefice. Daca BNR isi poate duce la indeplinire politica de cumparator net de valuta, asta se intampla fiindca are de unde sa cumpere. Piata interna e continuu alimentata cu valuta.

Avand in spate o rezerva valutara solida, BNR isi permite sa intervina pe piata. Si intervine pentru ca, de multe ori, jocul cerere-oferta este supus unor situatii conjucturale. Iata, sunt momente in care vine un flux de valuta, oferta se umfla dintr-o data, cererea este surclasata si cursul e gata sa explodeze. Asta e o situatie conjuncturala. Nu este rezultata din raportul normal leu-euro. Sau dimpotriva: intr-o zi sau intr-o perioada de 2-3 zile fluxul extern de valuta e redus. Tocmai atunci se poate intampla sa fie o cerere mai mare si se deregleaza jocul cerere-oferta in sens invers. BNR intervine si echilibreaza piata. De regula cumpara, adaugand valuta in rezerva.

Multi ani, inainte de liberalizarile contului curent si ale celui de capital, Banca Nationala nu avea capacitate de interventie, in primul rand din cauza ca rezerva valutara era restransa. Astazi are o rezerva importanta, agonisita printr-o politica rationala. BNR acumuleaza continuu valuta si emite in schimb lei, pe care ii arunca pe piata, fiind apoi nevoita sa absoarba leii, pentru ca economia nu e capabila sa-i absoarba ea, in afaceri si investitii. Normal, Banca Nationala intervine ca sa apere leul. Important este ca are capacitatea sa faca acest lucru. Si ca intervine eficient, echilibrand piata.

Sigur, apar probleme de rezolvat, cum ar fi prezenta masiva pe piata valutara a investitorilor straini de portofoliu. Ei produc emotii mari, legate mai ales de faptul ca nu doar aduc, ci si… retrag capital. Asa este pe orice piata: investitia vine si pleaca. Banii care intra prin investitiile de portofoliu sunt bani care alearga de pe o piata pe alta, de pe un continent pe altul, de la un capat al planetei la altul. Asa alearga acesti bani. Important este ca piata romaneasca sa fie tare si sa reuseasca sa mentina, prin atractivitate, banii care vin. Nimeni nu poate sa-i mentina pe toti. Nici America, nici Japonia, nici Europa. Banii intra si ies continuu. Asa-i capitalul: “ratacitor”.

Ar mai fi de notat un fapt pozitiv: ca piata romaneasca este capabila, in clipa in care capitalul pleaca, sa-i asigure schimbul. Investitorii vin aici cu dolari sau cu euro, ii schimba in lei, fac investitii de portofoliu in piata romaneasca, iar cand ei cred ca este cazul sa se retraga aduna leii, ii schimba in dolari sau euro si pleaca in alta parte. Iata ca piata romaneasca poate sa asigure repatrierea capitalului. Acesta este un lucru bun, pentru ca daca n-ar avea aceasta posibilitate, investitorii n-ar veni in Romania. Faptul ca vin, ca pleaca si ca pot sa plece, adica li se asigura schimbul de lei cu valuta este o nota buna, un semnal pozitiv pentru investitorii straini. Faptul ca oricand pot sa plece este incurajator.