Capodopera lui Mo Yan/ de Stelian Țurlea

Astă-toamnă, aproape concomitent cu acordarea Premiului Nobel pentru literatură scriitorului chinez  Mo Yan, Editura Humanitas fiction a lansat traducerea capodoperei sale „Obosit de viață, obosit de moarte”*). M-am apucat să citesc acest monstru de peste șapte sute de pagini, scris mărunt, începând cu confesiunea/declarația de credință autorului de acum câțiva ani: „Romanul mare n-are de ce să facă tumbe ca animalele de companie sau să urle în haită ca hienele. El trebuie să fie o balenă, o balenă ce rătăcește solitară în adâncul mărilor, respiră răsunător și greoi, se împreunează rostogolitoare-ntre valuri și naște însângerată și măreață, păstrându-se îndeajuns de departe de rechinii cei strânși în grupuri. Romanul de mari dimensiuni nu-și poate sacrifica necesara gravitate ca să fie pe placul acestei epoci a senzaționalismului. Nu poate, de dragul unor cititori sau al altora, să-și scurteze lungimea, să-și diminueze densitatea și să-și micșoreze dificultatea. Eu atât de lung îl vreau, atât de dens îl vreau și atât de dificil îl vreau – cine e dornic să-l citească să-l citească, cine nu, nu. Și de-ar fi să-mi rămână un singur cititor, eu tot așa vreau să scriu.“

Într-adevăr, un roman ca o balenă! Nu mai știu unde am citit că autorul mai afirma că a scris romanul în 42 de zile! Greu de crezut. Oricum e o carte care seamănă cu o epopee sau un roman fluviu, acumulează în ritm lent informații, amănunte, detalii, întâmplări mărunte care, adaugate altora de același fel, creează o imagine apăsătoare, densă și grea, enervează, obosește, încântă și până la urmă copleșește cititorul, cum numai marii scriitori reușesc. Un roman în care, cum bine sintetizau cei de la Stockholm, „cu un realism halucinant, Mo Yan îmbină folclorul, istoria și contemporaneitatea.”

Despre ce este vorba? Acțiunea începe la 1 ianuarie 1950. Ximen Nao, un țăran înstărit din China, este ucis în timpul reformei agrare inițiate de Mao, la jumătatea secolului XX. În iadul unde este supus pe nedrept la cazne, țipetele lui indignate îl exasperează până și pe regele Yama, stăpânul tărâmului celor damnați, iar acesta îi îngăduie lui Ximen să se întoarcă printre cei vii. Însă, pentru a-și revedea gospodăria și a îndrepta răul ce i s-a făcut, Ximen trebuie să parcurgă un șir de reîncarnări, potrivit învățăturilor budiste: mai întâi măgar, apoi vită de povară, porc, câine și maimuță, vreme de zeci de ani, doar la urmă având șansa de a renaște ca om. Trăind sub felurite înfățișări alături de familia lui, Ximen este cronicarul unei jumătăți de secol din viața ținutului său natal. Cartea e o uluitoare poveste despre cum s-a schimbat o țară vreme de o jumătate de secol – colectivizarea și viața dură a celor care o refuză; manipularea politică și aplicarea mecanică a Revoluției Culturale; căderea activiștilor la moartea lui Mao; urbanizarea masivă, înflorirea economiei de piață care slăbește coeziunea familiei; transformarea vechilor membri ai Gărilor Roșii în afaceriști și foarte multe altele. Abundența de detalii este aiuritoare, dar probabil,m străin de China fiind, de nicăieri nu afli mai mult decât din această carte despre transfomrăile suferite de uriașa țară într-o jumătate de secol.

Sunt episoade fascinante, unele de epopee de-a dreptul, de pildă luptele dintre turmele de porci și lupi, altele de un ridicol suveran, înființarea unei crescătorii de porci pentru a lupta împotriva imperialismului, la care sunt invitate toate somitățile regiuni, în timpă ce porcii mor pe capete, sau altele fulgurații pline de umor – de pildă, dispariția lui Mao este descrisă de purcelușul din a treia reîncarne: evadat din sat, porcul cel inteligent contemplă făpturile creației însoțind de-a lungul fluviului apoteoza Marelui Cârmaci, care se înalță spre stele. Există pasaje de un umor nebun: „După ce secretarul și-a terminat cuvântarea, oamenii tot nu s-au răspândit, iar mai ales tienrii și tinerele aflați în frumoasa primăvară a vieții și care n-aveau unde să-și reverse energiile de-abia se țineau să nu se suie-n copaci sau să se coboare-n fântâni, să ucidă sau să pună foc și să se lupte până la moarte cu imperialiștii, revizioniștii și contrarevoluționarii.” Sau episodul cadourilor de nuntă: „Pang Kangmei a adus cu amândouă mâinile o ramă de fotografie din sticlă, pe marginea căreia scria cu cerneală roșie «Felicitări lui Lan Jinlong și Huang Huyhu pentru că s-au unit la tovărășie revoluționară!»; în ramă era încadrat un portret al președintelui Mao îmbrăcat în robă lungă, în mână cu o boccea și o umbrelă, și mergând la Anyuan să-i încurajeze pe mineri să se revolte. Wang Leyun a adus și ea cu amândouă mâinile o ramă de același fel, pe marginea căreia scria tot cu cerneală roșie: «Felicitări lui Lan Jinlong și Huang Huyhu pentru că s-au unit la tovărășie revoluționară!»; în ramă era încadrată o fotografie a președintelui Mao îmbrăcat în haină de lînă stând în picioare pe plajă la Beidaihe.”

Dar cartea nu e politică, ci foarte umană, urmașii Ximen Nau caută ca orice alt om, prosperitatea, sunt implicați în intrigi amoroase, se căsătoresc cu cine nu trebuie, se implică în situații targice și comice.

Un roman în care se amestecă realismul cu magia, în care se îmbină mai multe romane, în care narațiunea e presărată cu proverbe și zicători populare, în care inventivitatea linsvuistică e supremă  și în care autorul se persiflează necruțător: la tot pasul apare un personaj Mo Yan, „băiețică ăla”, „tartorul ăla nesuferit de MoYan”, „Pe vremea aceea, nimeni nu dădea doi bani pe băiețică ăla. Avea chipul pocit și fapta sucită, spunea adesea aiureli cărora oamenii nu le dădeau de capăt și era un personaj pe care o sută nu-l sufereau și o mie nu-l plăceau.”

Remintim cine este Mo Yan („Nu vorbi”), pseudonimul scriitorului Guan Moye. Născut în 1955 într-o familie de țărani, a crescut în Gaomi, în provincia Shandong din nord-estul Chinei. La vârsta de doisprezece ani, în timpul Revoluției Culturale, a fost obligat să părăsească școala și să lucreze mai întâi la câmp, apoi într-o fabrică de bumbac. În 1976 s-a alăturat Armatei Populare de Eliberare. Ca soldat, a început să studieze literatura și să scrie, debutând în 1981, într-o revistă literară, cu o povestire.În 1985 îi apare prima nuvelă, Ridichea de cristal, care se bucură de mare succes. Devine celebru cu romanul din 1987 Sorgul roșu. A publicat peste optzeci de povestiri și zece romane, primit multe premii internaționale.

*) Mo Yan – Obosit de viață, obosit de moarte, Editura Humanitas fiction, colecția Raftul Denisei. Traducere din chineză și note de Dinu Luca.