Capodopere/ de Ziarul de Duminică
Alte două romane formidabile au apărut în colecția „Raftul Denisei” coordonată la Editura Humanitas Fiction de neobosita Denisa Comănescu.
Nikos Kazantzakis – Ultima ispită a lui Hristos. Traducere din neogreacă, postfață și note de Ion Diaconescu. Considerată capodopera lui Nikos Kazantzakis, maestru al prozei moderne și una dintre cele mai neobosite conștiințe ale timpului său, Ultima ispită a lui Hristos propune o monumentală reinterpretare ficțională a Evangheliilor. Romanul a fost ecranizat în 1988 de Martin Scorsese, avându-i în rolurile principale pe Willem Dafoe și Harvey Keitel. Asemenea cărții, pelicula a suscitat la rândul ei numeroase polemici. Alături de Viața și peripețiile lui Alexis Zorba și de Hristos răstignit din nou, Ultima ispită a lui Hristos rămâne una dintre cele mai cunoscute lucrări ale scriitorului cretan: tradusă încă din 1952, înainte de a fi publicată la Atena în 1955, cartea a circulat în 27 de țări, versiunea germană fiind reeditată de 12 ori, cea franceză și engleză de câte opt ori. Trei adaptări pentru teatru și ecranizarea din 1988 realizată de Martin Scorsese au consolidat celebritatea lucrării. Kazantzakis inaugurează aici o nouă formă de abordare literară a textelor evanghelice, care va fi exploatată mai târziu de nume precum Norman Mailer, Anthony Burgess sau José Saramago. “Taina lui Hristos nu e numai taina unei anumite religii; ea este universal umană; în fiecare dintre noi izbucnesc lupta lui Dumnezeu cu omul și dorința arzătoare a împăcării”, scrie Kazantzakis în prologul romanului Ultima ispită a lui Hristos, o cutremurătoare cronică a destinului și jertfei Mântuitorului.
Nikos Kazantzakis (1883-1957) a fost nominalizat în mai multe rânduri la Premiul Nobel. A primit, în 1956, Premiul pentru Pace la Viena. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante și s-a bucurat de celebritate în lume ca nici un alt autor grec, deținând recordul de traduceri: în peste 100 de țări.Stefan Merrill Block s-a născut în 1982 în orășelul Plano, din Texas, unde și-a petrecut copilăria și adolescența. A absolvit cursurile Washington University din St. Louis, Missouri, în 2004, iar în prezent locuiește în New York. Povestea uitării (The Story of Forgetting) i-a adus imediat succesul de public și elogiile criticilor, aceștia salutând în Stefan Merrill Block apariția unui talent literar capabil să transfigureze informația științifică în artă narativă, într-o emoționantă operă de ficțiune. Până în prezent, romanul a fost publicat în peste zece țări.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026