Cărbunele și prosperitatea Europei

Kenneth Pomeranz

Editura Polirom

Traducere de Gabriela Petrilă și Paul Aneci. Colecția “Historia”

Marea divergență oferă o abordare nouă a uneia dintre întrebările clasice din domeniul istoriei: de ce doar în nord-vestul Europei a început o dezvoltare industrială susținută, în ciuda unor similarități surprinzătoare între anumite zone avansate din Europa și din Asia de Est? După cum arată Kenneth Pomeranz, nu mai devreme de 1750, asemănările dintre aceste două părți ale lumii erau foarte marcate în ceea ce privește speranța de viață, consumul, piețele produselor și ale factorilor. Poate cel mai surprinzător este faptul că Pomeranz demonstrează că centrele chineze și japoneze nu se aflau într-o situație mai proastă decît Europa Occidentală din punct de vedere ecologic. În secolul al XVIII-lea, zonele centrale ale Lumii Vechi s-au confruntat cu deficite locale comparabile de produse care necesitau suprafețe mari de pământ, deficite care au fost soluționate doar parțial prin comerț.

Pomeranz afirmă că în secolul al XIX-lea divergența Europei față de restul Lumii Vechi s-a datorat în mare parte localizării zăcămintelor de cărbune, care a înlocuit lemnul. Ca urmare, faptul că Europa nu își folosea pământul în mod intensiv nu mai era o problemă chiar atât de mare, iar industriile mari consumatoare de combustibil s-au putut dezvolta. O altă diferență crucială pe care o observă el are legătură cu comerțul. Anumite conjuncturi globale au transformat Americile într-o sursă de produse primare de care avea nevoie Europa mai importantă decât orice periferie asiatică. Aceasta a permis Europei de Nord-Vest să înregistreze o creștere spectaculoasă a populației, să se specializeze și mai mult în manufacturi și să folosească mâna de lucru implicată anterior în agricultură, recurgând mai degrabă la creșterea importurilor în loc să își maximizeze recoltele. Împreună, cărbunele și Lumea Nouă au permis Europei să se dezvolte pe căi ce implicau utilizarea multor resurse, cu o economie de forță de muncă.

În acest timp, Asia a ajuns într-o fundătură. Deși în estul Asiei regiunile din interiorul continentului au prosperat după 1750, atât din punctul de vedere al populației, cât și al manufacturilor, creșterea a împiedicat aceste regiuni periferice să exporte resurse vitale către Delta fluviului Yangzi, unde se produceau în primul rând textile. Ca rezultat, creșterea înregistrată de centrul economiei est-asiatice a stagnat, urmând căi care implicau multă mână de lucru, cu o economie de resurse – căi pe care și Europa ar fi putut fi forțată să le urmeze dacă nu ar fi beneficiat de stocurile de resurse din subteran și din colonii.

Kenneth Pomeranz urmărește întreaga istorie modernă, făcând paralele interesante între Europa și estul Asiei (de la populație și acumularea de capital la investiții, consum și tehnologie) și oferind explicații argumentate și atractive prin exemplele invocate pentru dezvoltarea europeană. Contribuție esențială la istoria lumii moderne, volumul a fost distins cu John K. Fairbank Prize in East Asian History (2000) și cu premiul pentru cea mai bună carte a anului 2001 oferit de World History Association.

Kenneth Pomeranz este profesor de istorie la University of California, Irvine. Între altele, a mai publicat The Making of a Hinterland: State, Society, and Economy in Inland North China, 1853-1937 (1993) și este coautor al volumului The World that Trade Created (2005).