Care a fost impactul crizei pe piața de retail IT&C
Piața de retail IT&C a resimțit din plin criza, unii dintre cei mai mari jucători anunțând afaceri în scădere sau alte probleme financiare, arată datele din anuarul ZF „Cei mai mari jucători din economie".
Piața de retail IT&C a resimțit din plin criza, unii dintre cei mai mari jucători anunțând afaceri în scădere sau alte probleme financiare, arată datele din anuarul ZF “Cei mai mari jucători din economie”.
eMAG, clasată pe primul loc în top, după intrarea de anul trecut în insolvență a Ultra Pro, a raportat o cifră de afaceri pe 2009 cu 10 milioane de euro mai mică decât anul anterior. Și numărul de angajați ai companiei s-a micșorat de la 316 la 204, de altfel un trend întâlnit la aproape toți jucătorii de pe piață.
Fit Distribution, controlată de omul de afaceri Marius Ghenea, a avut în 2009 afaceri de 17,6 de milioane de euro, fiind singurul dintre primii jucători care a avut o creștere a cifrei de afaceri. Acest lucru s-a datorat politicii de achiziționare a mai multor retaileri online mici derulate de-a lungul lui 2009. Una dintre cele mai importante tranzacții de acest fel a fost achiziția PCGarage.ro.
Unul dintre cei mai afectați jucători de pe piața de IT&C a fost Depozitul de Calculatoare. Retailerul, deținut de C.N.D.P.I. Romsoft, a anunțat săptămâna trecută că a reușit, după un amplu proces de restructurare, să achite un credit de 2,65 de milioane de euro către BRD – pe care banca nu a mai dorit să îl prelungească.
Potrivit oficialilor companiei, Depozitul de Calculatoare are în prezent numai 25 de magazine în țară, față de 108 câte avea în urmă cu doi ani la începutul crizei financiare. De asemenea, în ceea ce privește numărul de angajați, acesta s-a redus de la 750 la 120 în ultimii doi ani. Retailerul a anunțat un profit de 1,35 de milioane de lei (320.000 de euro) în primul trimestru al anului.
Corsar Grup, care deține site-ul www.cel.ro, a avut în 2009 afaceri în scădere cu aproape un milion de euro, de 8,7 milioane de euro de la 9,5 milioane de euro cât a avut în 2009. Compania a anunțat, de asemenea, un profit în scădere.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026