Care este „abecedarul“ finanțărilor de la UE
Cine vrea să își dezvolte afacerea cu ajutorul finanțărilor „gratis“ de la Uniunea Europeană poate învăța, în mai puțin de o oră, noțiunile elementare pentru accesarea și implementarea unui proiect european. Ce este rambursarea, ce rol are autoritatea de management, ce înseamnă eligibilitatea pe un program operațional și care sunt etapele managementului unui proiect sunt doar câteva noțiuni e…
Cine vrea să își dezvolte afacerea cu ajutorul finanțărilor „gratis“ de la Uniunea Europeană poate învăța, în mai puțin de o oră, noțiunile elementare pentru accesarea și implementarea unui proiect european. Ce este rambursarea, ce rol are autoritatea de management, ce înseamnă eligibilitatea pe un program operațional și care sunt etapele managementului unui proiect sunt doar câteva noțiuni explicate în cadrul cursului online „Managementul proiectelor co-finanțate din fonduri UE“, disponibil în ZFeLEARNING.ro, platforma de cursuri video online în limba română lansată de ZF.
Deși au trecut mai bine de șase ani și jumătate de când UE a pus României la dispoziție aproape 20 de miliarde de euro din fonduri structurale, performanța este scăzută, rata de absorbție fiind de 15%. De multe ori, problemele beneficiarilor de proiecte europene au fost generate de o lipsă de cunoaștere a termenilor și a mecanismelor europene, astfel că tot mai mulți s-au văzut nevoiți să învețe singuri sau sa apeleze la consultanți în implementarea proiectelor.
Cei care vor să se familiarizeze cu tematica fondurilor structurale, mecanismele de finanțare ale UE și instituțiile cu rol în gestionarea fondurilor, dar și cu etapele managementului unui proiect co-finanțat prin fonduri structurale au acum la dispoziție un curs de e-learning pe această temă. Prețul cursului online, care are o durată de aproximativ o oră și care poate fi accesat pentru o perioadă de 45 de zile, este de 25 de euro (TVA inclusă).
Platforma ZFeLEARNING este dezvoltată de ZF în parteneriat cu BDO Business School (programul de training al companiei de audit și consultanță de business BDO), Expand Health România (consultanță în management și marketing farmaceutic), Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (firma de avocatură) și The Academy at PwC (centrul de training al firmei de audit și consultanță fiscală PwC).
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Peste 130.000 de utilizatori au raportat problemeEveniment · 13 noiembrie 2026
-
România a atras investiții străine de 135 mld. euro, dar riscă să piardă teren în competiția globală pentru capital. Marius Ionescu, NNDKP: „IMCA a fost o greșeală imensă. Mediul de afaceri și toate camerele de comerț au semnalat că este o greșeală”.Companii · 13 noiembrie 2026
-
NN Pensii, cel mai mare fond de pensii din România, a vândut acțiuni Romgaz de circa 90 mil. lei (17 mil. euro) în T3 și și-a redus deținerea de la 5,15% la 5,02%ZF 24 · 13 noiembrie 2026