Care sunt greselile managerilor romani?
Cu cat au o responsabilitate mai mare intr-o companie, cu atat orice greseala pe care o fac este mai grava. Ca orice alt angajat, si managerii sunt supusi erorii si putini sunt cei ce reusesc sa fie sefi si lideri…
Cu cat au o responsabilitate mai mare intr-o companie, cu atat orice greseala pe care o fac este mai grava. Ca orice alt angajat, si managerii sunt supusi erorii si putini sunt cei ce reusesc sa fie sefi si lideri impecabili.
Vin in fiecare zi la birou si gandesc strategii, au intalniri, vorbesc la telefon, asculta sau fac prezentari, stabilesc obiective si bugete, angajeaza sau concediaza si, pe langa toate acestea, coordoneaza echipe de zeci, sute sau chiar mii de oameni. Sub povara unui program ce de multe ori ajunge sa fie infernal, unii manageri se pierd in detalii, omit lucruri importante pe care ar trebui sa le faca sau, pur si simplu, pierd privirea de ansamblu necesara oricarui conducator de echipa. Pe acest fond, greselile apar rapid si pot avea efecte dezastruoase daca nu sunt sesizate si corijate la timp.“Printre cele mai grave si mai frecvente erori pe care le facem in activitatea manageriala se numara delegarea deficitara, care poate imbraca inclusiv forma lipsei totale de delegare”, spune Dorin Bodea, senior consultant la firma de consultanta in resurse umane Result Consulting. De cele mai multe ori, delegarea deficitara se asociaza si cu controlul excesiv sau cu micromanagementul, asa cum il numesc specialistii. “Din pacate, multi dintre manageri au probleme de delegare, pentru ca le este teama ca pierd controlul, asa incat ajung sa practice un control excesiv”, adauga Bodea. Mai precis, consultantul de la Result Consulting afirma ca managerii romani au probleme in special la zona superioara a delegarii, adica la imputernicire. “Aici facem multe erori. Multi manageri romani stapanesc zona inferioara a delegarii, asociata cu stilul explicativ si cu controlul excesiv. Aceasta este potrivita subordonatilor care nu sunt la maturitate pe postul respectiv. Cu angajati maturi si seniori este necesar sa apelam la imputernicire. Iar pentru a ajunge aici este nevoie de coaching”, crede Bodea. In special antreprenorii sunt cei ce se tem sa imputerniceasca. Prefera in schimb ca fiecare decizie sau actiune sa treaca mai intai pe la ei si de multe ori confunda delegarea cu pierderea autoritatii.
Citiți articolul integral pe www.businessmagazin.ro
Citește și
-
Digi Communications a trecut pe o pierdere de 9 mil. euro în T3 2026, față de un profit de 17 mil. euro anul trecut, deși veniturile au crescut cu 13%, la 633 mil. euroZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Romgaz a raportat în primele 9 luni din 2026 un profit net consolidat de 2,2 miliarde lei, mai mic cu 8,9%, și venituri de 6,3 miliarde lei, în scădere cu 2,2%ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
HELLENiQ ENERGY anunță un plan de investiții de peste un miliard de euro în România, prin intermediul companiei sale locale din domeniul energiei din surse regenerabile.Info · 13 noiembrie 2026