Carnea povestilor: Rares Pantea

“Scene istoriate” ar putea fi genul muzeal pe care pictorul Rares Pantea il stapaneste, cu o vocatie suplimentara de regizor al unor “f?tes galantes” carnavalesti, cu invitati si de pe la chermezele breugeliene.

Pe arena mare a picturii, revenirea la figurativism, cam de doua generatii, nu cel “salbatic”, ci cel scenarizat, de tipul scolii de la Londra (Kitaj, Hockney, Allen Jones, Patrick Caulfield), are, in esenta, o dispozitie conservatoare, iar ca mecanism creator, procesualitatea desenului, modul lui intim de a genera figuratia. Rares Pantea, care a fost un copil-star-desenator, a debutat profesionist in jurul anului 1984, tocmai ca neoconservator in plina alternativa optzecista. Pictura lui s-a infiletat perfect la grafoductul bine exersat, care la randul sau e alimentat de o atenta cultura vizuala. Usurinta si placerea de picta, de peste un deceniu si jumatate, pe aceeasi linie stilistica, a ajuns la Pantea sa echivaleze fluenta cernelurilor colorate de la pupitrul de desen. Densitatea picturii sale in ulei si efectele ei empatice i-au devenit o exigenta constanta. Din datele generice de desenator se conserva pe panzele sale o stare inalterata de developare de scene, in care picturalitatea facila, gestuala, furioasa nu-si poate intinde, de fapt, lenea aceea disimulata a dictiei. Zone de fluiditati estompate, expresivitatea caricaturala a portretelor, bogatia texturilor si pretextelor cromo-figurative sunt invaluite intr-o lumina de faclie, pe fundaluri rosu cardinal. Cu statura, concentrare si eschive contondente de matador, personajul public Rares Pantea este, in distributia profesiunii de arist din zilele noastre, un singuratic alergator de cursa lunga si un fost tanar furios. De pe pozitia sa artistica, ar infige convins suliti banderillas in taurul impaiat al experimentalismelor, ori in taurul ranit al bad-painting-ului. Rares Pantea, in propria sa arena, face neabatut tablouri, format palatin, in care este crancen dresor al tehnicilor de ulei. Pantea prefera fara rezerve, socului vizual, densitatea. Toata aceasta disciplina de secol curtean a picturii sale slujeste unui imaginar parabolic, de proverb olandez, sub stapanire spaniola. Sunt masate pe deschiderea cadrului, ca intr-o scena de teatru de salon, menine, putti, cavaleri, muzicanti, femei diforme in rochii venetiene, rococo sau empire, cu paruri fanteziste si recuzita de budoar, la care se adauga fructe, pasari si animale de companie, uneori supradimensionate, trimitand scena spre un oniric teatru de marionete. “Crinolina” si “lacusta” stateau in cap de lista de inventar iconografic la expozitia personala de la sala Orizont, in 1997, pentru ca in anii din urma sa circule cel mai ades printre personaje o somptuoasa felie de mar.
Sarcastic-benign, literalmente comedian dell’arte in figurativ pictural, iar in anii din urma confesiv si intimist de cand un agent important al figuratiei sale a devenit “infantul” (cei doi baieti ai familiei), Rares Pantea are in pictura noastra un contract personal ferm cu nonefemerul, in linia, deloc administrativa, Corneliu Baba – Mavrodin-Caltia.