Carnetele lui Montherlant integral în limba română/ de Ziarul de duminică

Operă a patrimoniului cultural francez, ciclul de aforisme și însemnări memorialistice ale lui Henry de Montherlant, din intervalul 1930-1972, numit, cu un termen generic, Carnete, și editat în trei etape la Editura Gallimard (în anii 1957, 1966 și 1975), apare pentru prima dată tradus integral în limba română*.

Opera de o diversitate și gravitate a discursului și confesiunii ce atinge cele mai înalte trepte ale tragicului, dar și cele mai întunecate tonuri ale ironiei și sarcasmului, explică, poate, sfârșitul dramatic al scriitorului, combatant în Primul Război Mondial, membru al Academiei Franceze. Confesiunile scriitorului, redactate de-a lungul a trei decenii de existență sunt, deopotrivă, pentru publicul cititor și pentru cel al profesioniștilor din toate domeniile creației, nu numai o lectură fascinantă, dar și un admirabil model de existență.
“Când se va descoperi acest adevăr banal că există o artă literară așa cum există o artă picturală și o artă muzicală, când scriitorii, singurii capabili de acest lucru, vor înceta să mai trateze de sus literatura, care uneori le restituie ceea ce au învestit în ea, scrierile lui Montherlant vor dovedi că arta vremii noastre a cunoscut, și ea, îngemănarea extrem de rară dintre ironie și o scriitură regală”, spunea André Malraux.

Henry de Montherlant, născut în 1895, a fost unul dintre marii autori dramatici, romancieri și eseiști ai Franței secolului XX. Se trăgea dintr-o familie nobilă. A participat la primul război mondial, a fost rănit și decorat, iar experiența i-a inspirat romanul “Visul”, dar și “Cântec funebru pentru morții de la Verdun”. A scris mai multe romane, între care se detașează “Les Jeunes filles”, în patru volume, de un misoginism deliberat, care i-a adus un renume internațional. Este autor al unor numeroase piese de tetaru care se joacă și azi cu succes, între care “Regina moartă”. Al doilea război mondial și îndeosebi perioada de ocupație i-au inspirat numeroasele “Carnete”, care se traduc acum. A fost un scriitor în căutarea unei perfecțiuni estetice, cu un stil strălucit, care a promovat cultul eroismului și al hedonismului. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1960. Atins de orbire, a preferat să se sinucidă, în 1972.

Iată ultima sa însemnare, din 20 august 1972, din Carnete: “Natura și Soarta mi-au dat o viață îndelungată, mie, pe care moartea aproape că m-a atins, trecând la un metru sau la câțiva centimetri pe lângă mine, de atâtea ori. Am umplut paharul cu ceea ce mi-am dorit și nu l-am plătit pe măsură. Dar accept un sfârșit ineluctabil, înălțând mulțumiri, dacă nu voi suferi prea mult și nu-i voi neferici prea mult pe ceilalți. Glorie vieții când ai știut s-o duci în chip inteligent! Glorie morții când știi s-o primești rezonabil!”

*) Henry de Montherlant – Carnete (1930 – 1944),traducere din limba franceză de Ion Crețu. Joacă-te cu această țărână. Carnete (1958-1964), traducere din limba franceză de Ileana Cantuniari. Cu toate focurile stinse.Carnete 1965, 1966, 1967. Carnete fără dată. Carnete 1972, traducere din limba franceză de Irina Mavrodin. Editura Institutului Cultural Român.