Carol I si cultura

Carol I nu se considera “un Brancoveanu al culturii romane”, cum o va face Carol al II-lea, nepotul sau, caruia multe i se pot reprosa in conducerea tarii, dar nu si in atitudinea fata de cultura. Dimpotriva si indiferent de faptul ca prin sustinerea culturii a vrut sa-si creeze o imagine si o platforma politica. Unchiul sau, Carol I, este mai putin preocupat de tamtamul din jurul gesturilor sale, dar nu e mai putin eficient. El pune bazele Fundatiei Universitare Carol I in mai 1891 si, intr-un palat construit de arhitectul Paul Gottereau, infiinteaza Biblioteca Fundatiei (in mai 1914, se inaugureaza o noua aripa a palatului, azi Biblioteca Centrala Universitara); sprijina ridicarea Muzeului de Istorie Naturala, inaugurat in 1906; sustine sub forme diferite Academia Romana, careia ii si lasa prin testament 600.000 de lei; contribuie la marirea continua a bugetului Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice…

Nu numai institutii precum scoala si biserica primesc ajutor regal. O fac si Cercul Ofiterilor, iar in 1881-1882, Directia Artistica a Teatrului Italian. Societatii Regale Romane de Geografie, al carei presedinte era, regele Carol I ii ofera o donatie anuala in valoare de 1.000 de lei. Ajutoare financiare da, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, Congregatiunii Templului Carol, Orfelinatului Agricol “Ferdinand” din Zorleni sau Teatrului din Bucuresti (5.000 de lei). Din “Caseta Mea” regele acorda burse, gratificatii si subventii. Printre beneficiari: G. Enescu, Gr. G. Duca, Jean Steriadi. Subventii da regele pentru Etymologicum Magnum Romaniae, Jockey-Club, Cercul Militar, Opera, Ateneul, Biserica Stejar, Spitalul Azuga, Scolile Israelite, Comunitatea protestanta, Scolile Domeniului Privat… Chiar daca nu face mult caz de donatiile sale, el vrea ca lumea sa stie de ele. Pentru ca, dupa traditia suveranilor Europei, regalitatea trebuie sa iasa in fata, sa se implice in viata culturala, in infrumusetarea localitatilor, in educarea natiunilor. In orice caz, mai cu seama intr-o tara ca Romania, unde oamenii cu bani nu prea se indemnau sa-si cheltuiasca averea pe acte culturale, el urma sa fie un exemplu. Isi propusese sa fie un model social de la bun inceput. De aceea daruia cate un ceas oamenilor cu care venea in contact. Ca sa-i invete punctualitatea. N-a reusit sa-i schimbe. Nu schimbi mentalitati peste noapte. Dar a incercat. Imaginea de zgarcit era intarita la Carol de dorinta lui totdeauna manifestata de a sti ce se intampla cu banii, pe ce sunt cheltuiti. Chitantele eliberate de diferiti furnizori erau intocmite in cele mai mici detalii. Societatea romaneasca nu era obisnuita cu reguli contabile. Greu s-a obisnuit, odata cu modernizarea care a venit si peste ea. Elisabeta, sotia regelui, este pentru Carol un ajutor pretios in opera sa de binefacere culturala. Ea sustine cultura prin investitii din casa ei de bani (sau din imprumuturi nu totdeauna de la persoanele cele mai oneste, obligandu-si sotul regal sa intervina, ca in cazul Societatii Vatra Luminoasa), prin cumparari de lucrari de arta, burse acordate pentru studii in strainatate si cenaclul de la Peles. Pentru Elisabeta viata era construita din arta si fapte caritabile. Traia cu adevarat clipele cand il asculta pe Enescu, preferatul ei, sau cand privea un tablou de Grigorescu, pe care-l cumparase incurajandu-l pe artist. Scrie principesa Maria despre Elisabeta: “Era o minunata initiatoare si femeia cea mai generoasa si altruista ce am intalnit vreodata”. Pilda regala pe care o dau primii suverani ai Romaniei va fi urmata de mostenitorii lor, Ferdinand, Maria si Carol II. La un nivel si mai extins si cu efecte si mai vizibile. Sa le acordam Cezarilor meritul care li se cuvine.