Carpatica și-a adâncit pierderile la 106,4 mil.lei în S1
Banca Comercială Carpatica (simbo bursier BCC) și-a adâncit pierderile în primul semestru al anului până la o valoare netă de 106,4 milioane lei, pe fondul constituirii unor provizioane de 146 de milioane lei, care au anulat profitul operațional de 40,2 milioane lei realizat la șase luni
Banca Comercială Carpatica (simbo bursier BCC) și-a adâncit pierderile în primul semestru al anului până la o valoare netă de 106,4 milioane lei, pe fondul constituirii unor provizioane de 146 de milioane lei, care au anulat profitul operațional de 40,2 milioane lei realizat la șase luni. În primul semestru al anului trecut, banca a obținut un profit net de 8,3 milioane de lei. Activele băncii se situează la un nivel de 3, 014 miliarde de lei. La 30 iunie 2010, lichiditatea imediată a băncii a fost de 45,12% față de 36,77% “nregistrată la 30 iunie 2009. Indicatorul de lichiditate a fost de 1,74 față de valoarea minimă reglementată de 1 iar solvabilitatea a fost de 11,57%. “Costul net al riscului de credit, “n primul semestru al acestui an, a fost de 146.719 mii lei, banca având “n continuare o atitudine prudentă “n ceea ce privește monitorizarea riscului de credit, “n acord cu situația economică actuală”, potrivit reprezentanților băncii. În această primăvară, banca a derulat o majorare de capital în urma cărei a strâns 50 de miloane de lei de la acționari. Acțiunile băncii au încheiat ședința de tranzacționare de ieri înscădere cu 0,54% până la o valoare de 0,0915lei/titlu, capitalizarea bursieră a băncii fiind de 255,2 mil.lei.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026