Cartea ca propagandă politică/ de Călin Hentea

De mulți ani încoace, deopotrivă autorii și editorii de la noi se plâng că românii postdecembriști nu mai citesc, ci se uită la televizor și pe net și, în consecință, cărțile nu se mai vând (în tiraje de zeci de mii, ca pe vremea lui Ceaușescu). Nimic mai adevărat, fapt dovedit de precaritatea discursului public, de apariția cărților de tarabă (sau a tarabelor de cărți) și a cărților-o-dată-cu-ziarul /revista. Cu alte cuvinte, cartea a devenit, dintr-un obiect aproape sacru, așezat cu grijă în altarul-bibliotecă din sufragerie, un obiect de banal consum utilitar. Librăria, altădată frecventată regulat ca refugiu dintr-o lume ternă, a devenit parcă un refugiu de nișă față de o lume abulic policromă. Se pune astfel întrebarea: Ce rost mai are astăzi cartea? Un răspuns parțial: pentru propagandă politică.

Argumentație. În secolul al XIX-lea (era să zic secolul trecut), cărți precum “Originea speciilor” a lui Charles Darwin sau “Coliba unchiului Tom” a lui Hariett Becher Stowe au provocat furtuni serioase și mutări radicale de conștiință nu numai în

America. Oamenii de atunci aveau timp, citeau cărțile din scoarță-n scoarță, le discutau îndelung și apăsat (cam la fel de aprins cum comentăm astăzi o declarație de presă sau un talk-show) și fie le respingeau cu un dezgust revoltat, fie le adoptau cu o altruist-romantică patimă. Sunt multe alte titluri de carte care au răvășit de atunci încoace sufletele și mințile vajnicilor cititori. Eu, de exemplu, îmi aduc aminte de inocenta mea adolescență (la mijlocul anilor ’70) temeinic tulburată de dezvăluirile din “Caloianul” lui Ion Lăncrănjan sau de istoria diferită din “Delirul” lui Marin Preda.

Citesc acum, într-o carte de istorie și analiză a propagandei (Jowett Garth, O’Donnell Victoria, 2006, Propaganda and Persuasion, Thousand Oaks, California, Sage Publications Inc.), că în perioada campaniei prezidențiale americane din 2004 au apărut enorm de multe cărți (cu un evident profil partizan, de propagandă) pro sau contra celor doi candidați: John Kerry și George W. Bush. Aceste volume – toate pertinent argumentate și pasionant scrise – combăteau virulent în favoarea unuia sau altuia dintre candidați, iar americanii le citeau. Cei doi profesori americani despre a căror carte vorbeam concluzionau că cei care își dedică o parte semnificativă din timpul lor lecturii unei cărți se vor atașa foarte puternic de ideile cuprinse în aceasta. Teribil de greu de dislocat opiniile unui om formate după lectura unei cărți. Dacă este vorba de mai multe cărți, convingerile astfel rezultate devin granitice. Spre deosebire de cele conjuncturale și etern fluide emanate de un talk-show, de un editorial, de un comentariu de presă. Așa cum ni se întâmplă astăzi zi de zi, după ce ne uităm seara la televizor și citim presa dimineața pe Internet.

Așadar, din această perspectivă a evidentei trăinicii a efectelor propagandei prin carte, oare nu sunt puține, prea puține exemple mioritice actuale? Pe tarabe sau în librării. De larg consum sau de nișă. Din păcate.