CARTEA DE FILOSOFIE / Sloterdijk si drama Occidentului

Volumul a fost pana acum tradus in peste 30 de limbi, insa nu neaparat despre aceasta carte am decis acum sa scriu, ci despre influenta pe care Sloterdijk o are la nivelul dialogului public. Iar cand spun „dialog public” nu ma refer la polemica seaca pe care o intretin cei ce se doresc reprezentativi. Peter Sloterdijk face ca etica sa nu para o incremenire in proiectul instituirii unei lumi mai bune. La el etica se arata compusa asemenea unui organism viu, este o continua inovatie a propriei persoane si a umanitatii in ansamblul ei. Atras pe la inceputuri de promisiunile Scolii de la Frankfurt, filosoful abandoneaza treptat premisele acesteia, indreptandu-se catre fenomenologie si existentialism, radicalizand intr-o oarecare masura limbajul stangist pe care il strecura in discursul sau. Devine un nietzschean „de clasa noua”, un umanist postfactum. Evolutia umanitatii se inscrie intr-o reconsiderare a spatialitatii si temporalitatii, reconsiderare care descopera valentele esentiale ale mediului inconjurator. Cand afirmam acestea despre Sloterdijk, nu avem in vedere altceva decat postumanismul filosofului, care aduce intr-o lumina noua drama Occidentului. Occidentul si-a neglijat cu buna stiinta structurile spatiale. Pentru o mai profunda intelegere a acestor structuri, ar trebui sa fim atenti la ideea lui Sloterdijk de a fundamenta o „sferologie”, o analiza a sferelor de habitat uman in cadrul larg al gandirii occidentale. Omul s-a identificat in mod eronat cu parti din habitatul sau, incepand de la propria casa, familie, trib, limba si terminand cu natiunea al carei membru este. Originea tuturor crizelor lumii civilizate, occidentale, se afla in lipsa de conexiune dintre aceste sfere.

Absenta armonizarii depline dintre sferele de habitat uman a dat nastere unei istorii potrivnice, neconforme in mod esential naturii umane. Cu acest sens, postumanismul rezolva si ultima frontiera a ignorantei despre reprezentarea schimbarii subiectului. Noua globalizare la care se supune omul nu este decat extinderea la nivelul cel mai mare a subiectului uman. De la incercarea lui Habermas de a-l discredita, prin controversa din 1997, Sloterdijk devine un ganditor cu greutate, deosebit de ascultat si influent in SUA si Europa. In „Reguli pentru parcul uman”, Sloterdijk impune ca problematici centrale teme sensibile precum bioetica, eugenia, genetica, postumanismul. Acuzat public de proliferarea unui antiumanism bazat pe eugenie – chestiune foarte delicata pentru germani dupa cel de-al doilea razboi mondial -, Sloterdijk se vede pus in situatia de a se apara si de a denunta acest atac injust. Urmare a acestui fapt, notorietatea lui creste, iar problematica postumanismului cunoaste un interes din ce in ce mai mare. In viziunea ganditorului german, ar trebui sa se instituie o investigatie responsabila a eticii, care sa se bazeze pe cuceririle stiintelor geneticii. Clonarea, descifrarea genomului uman trebuie sa contribuie la producerea unor reguli prin care evolutia sa poata fi controlata. Este asadar vorba de o directie noua in discursul eticii contemporane, care programeaza o viziune reformatoare asupra umanismului si istoriei umane.