Cartea de literatura
Eugen Uricaru Cat ar cantari un inger Editura Cartea Romaneasca Eroul din romanul anterior (Supunerea), Basarab Zapa, revine. Inginerul bucovinean ajunge in Tibet, in Germania lui Hitler, apoi in Romania lui Dej. „A fugit ca toata…
Eugen Uricaru
Cat ar cantari un inger
Editura Cartea Romaneasca
Eroul din romanul anterior (Supunerea), Basarab Zapa, revine. Inginerul bucovinean ajunge in Tibet, in Germania lui Hitler, apoi in Romania lui Dej. „A fugit ca toata lumea, iar razboiul a venit dupa el oriunde s-a dus.” Nu face nimanui nici un rau, se ascunde sub o identitate marunta, intr-un orasel de provincie, dar e arestat pana la urma, pentru ca sistemul o cere. Un destin emblematic pentru o intreaga generatie care a avut nenorocul de a trece de la normalitatea Romaniei interbelice la starea de asediu continuu a Romaniei postbelice.
Alte povestiri la cafeaua de dimineata
Editura Polirom
Textele acestui nou volum au fost publciate initial in Jurnalul National, in perioada martie 2007 – august 2008. Tudor Octavian este singurul scriitor roman care si-a format obisnuinta de a publica zilnic o tableta. „Scrisul zilnic la ziar formeaza o seama de obisnuinte pe care e bine sa nu le deranjezi. E ca respiratia.” Sunt texte de o pagina si jumatate despre tot ce se intampla in jurul nostru. Si pentru asta Tudor Octavian nu are echivalent in literatura romana, deoarece povesteste despre orice.
Milan Kundera
Cortina
Editura Humanitas
Eseu publicat de Kundera in 2005, la Editura Gallimard. Este un fel de continuare la Arta romanului. „O cortina magica, tesuta din legende, atarna intre noi si lume. Cervantes l-a trimis pe don Quijote in peregrinare si a sfasiat cortina. Lumea i s-a aratat cavalerului ratacitor in toata goliciunea comica a prozei sale. Caci noua arta a patruns in lume tocmai in urma gestului lui Cervantes de a sfasia cortina preinterpretarii; gestul sau distructiv se rasfange si se prelungeste in fiecare roman demn de acest nume; e sigiliul care confera identitate noii arte.” Traducere din franceza de Vlad Russo.
Luna noua
Editura RAO
Este al doilea volum din seria Amurg (film ecranizat cu succes, cu Kristen Stewart si Robert Pattinson in rolurile principale). In 2005, cand a aparut Amurg, s-a spus despre Meyer ca este „cel mai promitator tanar autor”. Bella Swan este indragostita de un vampir, Edward Cullen, un fapt cat se poate de periculos. Dupa ce, in precedentul volum, Cullen a salvat-o din coltii altui vampir periculos, de aceasta data povestea se complica prin aparitia… varcolacilor. O poveste palpitanta, o reusita combinatie dintre dragoste si suspans. Traducere din limba engleza de Laura Frunza si Mihaela Frunza.
Valerio Massimo Manfredi
Armata pierduta
Editura Allfa
Inca un roman istoric al prolificului scriitor italian. Actiunea se petrece in anul 401 inainte de Hristos, cand, dupa ani de razboi intre Atena si Sparta, Grecia este ingenuncheata. Zece mii de mercenari sunt angajati de printul persan Cyrus sa-l rastoarne de pe tron pe fratele sau. Dupa o infrangere la portile Babilonului, grecii se retrag cu mari pierderi si suferinte inimaginabile. O expeditie pentru nimic. Povestirea este bazata pe faimoasa Anabasis a lui Xenofon. Traducere din limba italiana de Radu Gadei.
Fete
Un pean
Editura Trei
Un pean este un imn (antic) inchinat unei zeitati. Asta se doreste si romanul lui Nic Kelman, care este, totodata, o explorare in libidoul masculin, o carte despre barbatii prinsi in capcana propriei lor puteri. Ajuns in varful ierarhiei sociale, plin de bani, eroul (ca si prietenii sai) crede ca nu se regaseste decat prin femei mult mai tinere decat el, pe care pur si simplu le „consuma”. Unii vor spune ca este o carte perversa, altii – ca e una geniala. „Este o carte – spune autorul – despre ce se intampla atunci cand noi, barbatii, dam frau liber obsesiilor.” Nic Kelman este licentiat in stiinte cognitive si in creative writing si traieste la New York. Traducere din limba engleza si note de Diana Teodoru.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026